* Viaţa la Casa Albă, Seinfeld şi Spitalul de urgenţă - printre reperele sezonului
Eroi celebri, secvenţe antologice, seriale cu o popularitate imensă. Aşa arată toamna Pro Cinema, care va reuni interpreţii personajelor din Viaţa la Casa Albă, pe actorii din Spitalul de urgenţă sau cei aflaţi Aproape de adevăr, plus inepuizabilul Seinfeld, care-şi va invita fanii la o incursiune în forţă în lumea umorului.
Din 1 septembrie, de luni până sâmbătă, de la ora 19, telespectatorii pot pătrunde în culisele politicii americane, pentru a lua pulsul Vieţii la Casa Albă. Ultimul sezon al acestui serial prezintă finalul mandatului preşedintelui Jed Bartlet (Martin Sheen) şi debutul unei noi curse pentru putere în care candidaţii sunt republicanul Arnold Vinick şi democratul Matthew Santos. Noi intrigi, scurgeri periculoase de informaţii, demisii la cel mai înalt nivel şi răsturnări spectaculoase de situaţii sunt elementele care tensionează Viaţa la Casa Albă.
Din 8 septembrie, Seinfeld va fi suveranul absolut al Comediei în esenţă tare, cu care publicul se va întâlni de luni până sâmbătă, începând cu ora 21.
Situaţii de viaţă şi de moarte, emoţii, speranţe şi deziluzii, atmosferă tensionată şi nervi întinşi la maximum, iată coordonatele celui de-al 12-lea sezon din Spitalul de urgenţă. Seria, difuzată în premieră începând cu 22 septembrie, îi va introduce pe telespectatori în universal alert al medicilor din Chicago şi le va prilejui reîntâlnirea cu o poveste care a cucerit publicul de pe mai multe continente.
Din 17 noiembrie, cel de-al treilea sezon al serialului Aproape de adevăr va fi difuzat în premieră la Pro Cinema. Telespectatorii o pot însoţi pe Kyra Sedgwick în dificila sa misiune de combatere a infracţionalităţii, iar din 29 noiembrie pot fi alături de Jeremy Sisto, Dana Delany şi Timothy Hutton, care vor da