Preşedintele sirian Bashar al-Assad i-a declarat miercuri secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, că operaţiunile militare împotriva opozanţilor "au încetat" în ţara sa, a anunţat un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, potrivit AFP.
În cadrul unei conversaţii telefonice cu Ban, care cerea ca "toate operaţiunile militare şi arestările în masă să înceteze imediat" în Siria, preşedintele sirian a dat asigurări că "operaţiunile militare şi ale poliţiei au încetat", a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq, într-un comunicat.
Consiliul de Securitate, care numără 15 membri, va avea azi o reuniune asupra crizei din Siria. Doar Consiliul de Securitate al ONU poate cere deschiderea unei anchete la Curtea Penală Internaţională.
F. A. Preşedintele sirian Bashar al-Assad i-a declarat miercuri secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, că operaţiunile militare împotriva opozanţilor "au încetat" în ţara sa, a anunţat un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, potrivit AFP.

F. A.