A apărut numărul 14, pe iulie – august, al revistei timișorene Helion, un număr dublu așadar. Numai că, parcurgînd sumarul, primim cam jumătate din cît aveam altădată într-un număr simplu, pe o lună. Nu-i bai, își zice cititorul, „puțin, dar bun“, ăsta e un slogan care prinde întotdeauna. Secțiunea în care „puțin, dar bun“ are impactul cel mai puternic este, evident, „Laborator SF“, adică proza. Noua apariție Helion oferă cititorilor o singură povestire și aceea... hm, hm... Comme ci, comme ça... Comment ça va? Pourquoi? Așa!
Mircea Băduț este autorul unui număr impresionant de cărți de informatică, publicate din 1994 pînă în prezent. Povestirea publicată în Helion se numește „Ziua lor“ și începe incitant, cu o moarte, cu o presupusă sinucidere... Apoi, căutînd motivele acestei sinucideri, autorul își înfundă cititorii (sau, poate, doar pe mine) în povești matematice, în termeni OK pentru cei obișnuiți, ceea ce, de fapt, n-ar fi o tragedie, pentru că folosirea lor e coerentă, dar unde duc toate astea, unde duc? La o poantă optzecistă și cam atît, că nu te înalță, nu te face să rămîi pe gînduri, nu nimic. Doar să regreți, încă o dată, că o revistă ca Helion nu are și ea un redactor, măcar unul, să mai aranjeze textele tinerelor talente. Mai mult sau mai puțin tinere, mai mult sau mai puțin talente. Redactor, corector, cineva, acolo, ca să ne scutească de lucruri de genul „consilier președințial“, „o răspundere de magnitudinea asta“, „să reaplice mai atent procesarea“, „cu tegumetul facial albăstrit“ etc. Din cînd în cînd, se vede meseria autorului și asta îl ajută, îi face credibilă povestea (cu toată păsăreasca exprimării), iar „psiho-algebra“ chiar sună bine!
Mai puțin fraze ca asta: „Ştim cu toţii că, deşi implicit şi neexprimat, factorul determinant al situaţiei din analiza psiho-socială este conştiinţa individuală; unde recunoaştem că
