Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV A treia moldoveancă din Iaşi în Chile. Amalia Trocea: „Aici am învăţat să pot realiza tot ce îmi doresc în viaţă“

Publicat in Adevarul, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Un interviu cu o româncă de 23 de ani care a început de la zero o afacere la 13.000 de kilometri de casă. La Santiago de Chile, Amalia Trocea este manager de relaţii pubice şi comunicare.

Pe Amalia Trocea mi-am dorit cel mai mult să o întâlnesc în Chile şi chiar pe ea nu am întâlnit-o. Moldoveancă, a treia femeie din Iaşi de care ştiu în Santiago, s-a stabilit aici în urmă cu aproape doi ani, după ce a lucrat pentru AIESEC, cea mai mare Organizaţie Non Guvernamentală internaţională condusă de studenţi (prezentă în peste 100 de ţări). Când a ajuns în Chile, nici Amalia nu putea dormi. O anestezia gândul că vede pe geam cea mai înaltă clădire din America de Sud! Am vorbit pe Facebook, ba chiar şi la telefon, mi-a dat sfaturi şi direcţii pentru subiectele de presă de aici. Amalia are doar 23 de ani şi ar fi putut la fel de bine să facă gazetărie. Are şi fler, şi verb. Interviul care urmează l-am făcut pe mail. În weekendul când am ajuns în Chile, chiar atunci, Amalia a trebuit să plece în Argentina. Acum e manager de relaţii publice şi comunicare la alcePixel, întreprindere la care a fost cofondatoare.

Cum ai ajuns in Chile?

Eram voluntar într-un ONG internaţional de care eram pur şi simplu îndrăgostită şi am aplicat ca manager al departamentului „Vânzări“ la mine în oraş, la Iaşi. Nu am fost aleasă, dar îmi doream atât de mult să fac asta, încât am continuat să caut oportunităţi şi am găsit aceeaşi poziţie de management în Chile. Am candidat şi am fost aleasă. Mi-a schimbat viaţa.

De ce ai rămas în Chile?

Datorită oportunităţilor. Chile mi-a dat ocazia să fac tot ce voiam. După ce mi-am terminat perioada de muncă, pe poziţia de manager vânzări, am fost aleasă coordonator de traineri pentru Chile, Argentina şi Uruguay. Trebuia să călătoresc şi să îi învăţ pe tineri cum să devină traineri, sa îi pregătesc şi să îi evaluez. Am făcut-o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 4 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 9 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 3 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°