E posibil ca în 2015 – când, din punct de vedere tehnic, ar putea avea loc prima tentativă a României de a intra în zona euro – să fim "trântiţi" la examen. Se va răsturna pământul? Nu! Pentru că nu vom fi scoşi din competiţie. Dacă însă vom evita înscrierea la sesiunea din 2015 – optând pentru 2018 sau pentru 2024 cum ne sugerează unii analişti – nu numai că am rata o şansă şi am pierde timp, dar am pierde şi buna ocazie de angajare, acum şi nu într-un cândva indefinit, a autorităţilor, a clasei politice şi a societăţii în ansamblu în grăbirea reformelor structurale de care avem nevoie ca de aer.
Sigur că, până când nu vom dovedi că suntem în stare să isprăvim restructurarea economiei – o casă pe care am început-o, dar a cărei construcţie am lăsat-o vraişte, nu vom avea şanse reale să aderăm la euro. Nu ne va cere însă nimeni să fi finalizat restructurarea… înainte de a susţine examenul de admitere. Ci să aducem garanţii de credibilitate. Că putem să ducem la bun sfârşit construcţia casei pe care am început-o. Probând, desigur, cu îndeplinirea celor cinci criterii de convergenţă nominală şi atacând semnificativ criteriile de convergenţă reală cărora Uniunea Europeană, aflată acum într-o competiţie dură pentru competitivitate, le acordă o atât de mare însemnătate. Ca să atingem acest prag, nici politicienii, în general, nici guvernanţii, în special, n-au dreptul să fie fatalişti. Dacă au acceptat puterea, sunt datori să-şi ducă crucea şi să forţeze reformele. Din nefericire, şi în cealaltă "tabără", a celor fără putere, fatalismul ţine încă speranţa la distanţă. O mare parte a populaţiei a devenit sceptică. Şi nu crede că mai are rost să susţinem vreun examen, pentru că nu l-am trece. Societatea a obosit să-şi mai închipuie în vreun fel viitorul. Deşi, în viitorul apropiat, până în 2015-2016, o mare bătălie tot va trebui să dăm, fie pentru trecerea la e
