Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI PARLAMENTARE: Mesaje lipsite de consistenţă şi nicio confruntare directă, în cea mai anostă campanie la Iaşi

Publicat in Mediafax, joi 6 decembrie 2012 ·

Mesaje puţine şi lipsite de consistenţă din partea candidaţilor, nicio confruntare directă între principalii combatanţi, dar tone de hârtie consumate pe afişe şi pliante, acesta este bilanţul celei mai anoste campanii electorale din ultimii 20 de ani pe care le-a cunoscut Iaşiul.

Încă din prima zi de campanie, atât municipiul Iaşi, cât şi judeţul s-au colorat în roşu şi galben, materialele de propagandă ale USL fiind prezente mai peste tot. Din 98 de localităţi câte numără judeţul Iaşi, 87 sunt conduse de edili PSD şi PNL, zece de reprezentanţi ai PDL, iar una - Cotnari - are primar PPDD.

ARD s-a plâns pe toată durata celor patru săptămâni de campanie că este sabotată de primarii USL. De acuzaţiile candidaţilor ARD n-a scăpat nici primarul social-democrat al Iaşiului Gheorghe Nichita. Potrivit liderilor ieşeni PDL, în fiecare din cele cinci colegii din municipiu USL e de zece ori mai "tare" decât ARD la capitolul bannere, 50 fiind ale USL şi doar cinci ale candidaţilor ARD.

USL a fost prima formaţiune care a depus cerere la primărie, astfel a sunat explicaţia reprezentanţilor municipalităţii ieşene. Drept urmare, intersecţiile principale ale municipiului au fost ocupate de USL, în timp ce ARD şi PPDD au primit locaţii mai puţin vizibile pentru montarea de bannere.

Pe arterele principale ale municipiului, USL a instalat şi bannere verticale, aproape pe fiecare stâlp. Pe bulevardul Independenţei din centrul Iaşiului, spre exemplu, pot fi observate la tot pasul pozele candidaţilor USL la Senat şi Camera Deputaţilor, respectiv Mihaela Popa şi Gheorghe Emacu.

"Este o agresiune vizuală nemaiîntâlnită şi o dovadă de nesimţire. Până şi statuia lui Mihai Eminescu cum urci Copoul este greu să o vezi, fiind acoperită de aceste figuri ilustre", a declarat în această săptămână fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, candidat ARD la Senat pe

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 33 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 59 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 48 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°