Cine nu a văzut Frida, fascinantul film al regizoarei Julie Taymor, realizat în anul 2002, cu Salma Hayek în rolul principal? Pelicula aduce în atenţie viaţa scurtă, dar foarte tumultoasă a pictoriţei mexicane Frida Kahlo, soţia cel puţin la fel de controversatului artist plastic Diego Rivera. Prin modul său iconoclast de viaţă şi prin opera sa, Frida a sfidat regulile osificatei societăţi mexicane tradiţionale din preajma celui de-al doilea război mondial şi a dat o dimensiune avangardistă actului artistic de pe continentul american. Viaţa Fridei Kahlo este, precum tangoul argentinian, o combinaţie de moarte şi pasiune, de sex sălbatic şi nostalgie, de vitalism frenetic şi boală, de violenţă şi candoare, de glorie şi tragedie. Universul artistei este unul plin de culoare în care elemente aparent incompatibile coexistă natural în acelaşi plan, ca în arta suprarealistă. Pictura Fridei Kahlo este o combinaţie orginală între desenul cu tentă naivă al vameşului Rousseau, viziunea fantastică specifică lui Chagall (evidentă într-un tablou precum Sinuciderea lui Dorothy Hale) şi exotismul (inclusiv al fizionomiilor) din pînzele tahitiene ale lui Gauguin. Dincolo de aceste repere tehnice, originalitatea artistei mexicane stă în simbolistica rezultată din jocul contrastelor. Una dintre picturile cele mai celebre, Cele două Frida, înfăţişează o Frida în rochie albă ţinînd de mînă o altă Frida, îmbrăcată într-o rochie închisă la culoare (fapt ce simbolizează caracterul dual al personajului), pe un fundal tenebros, alcătuit din nori negri, prevestitor parcă de moarte. Producătorii filmului Frida au mers cu un pas mai departe, înfăţişînd-o pe afiş, într-o pastişă a celebrei picturi, pe Salma Hayek într-o rochie de un roşu strident (ca în Carmen de Bizet) ţinînd de mînă o altă Salma Hayek îmbrăcată în costum bărbătesc (trimitere explicită la sexualitatea Fridei), fundalul tenebros