Mulţi proşti mai sunt pe lumea asta, dar niciodată nu poţi spune că ai descoperit prostia supremă. Oricând e loc pentru noi superlative. Credeam că nimeni şi nimic nu-i poate depăşi pe tolomacii lui Creangă, din „Prostia omenească“. Îi ştiţi: unul ţinea un oboroc cu gura spre soare, trudind de vreo două zile să bage razele în bordei. Altul se căznea să arunce nucile, cu ţăpoiul, din tindă în pod. Un rotar lucrase un car şi-l înjghebase în propria-i locuinţă, apoi, încercând să-l scoată afară, era să dărâme bunătate de casă. În fine, un unchieş scurt la minte legase vaca de gât şi încerca s-o tragă pe şură ca să mănânce fân, de era s-o sugrume.

Morala poveştii lui Creangă e că oricând vei găsi oameni mai proşti decât cei pe care-i credeai prostia întruchipată. Dovadă că el a găsit patru dobitoci care le întreceau în prostie chiar şi pe nevasta şi pe soacra omului nostru, speriate că-i va pica micuţului drobul de sare în cap.

Ei bine, printre noi vieţuiesc oameni cu mult mai proşti decât proştii lui Ion Creangă! Unul scria ieri într-o fiţuică muribundă că: 1. eu, Cartianu, îl critic pe Gigi Becali pentru a-i face jocul lui Patriciu, care ar vrea să cumpere Steaua; 2. galeria din Ghencea îl contestă pe patronul piperan tot în folosul lui Patriciu.

Recunosc că în faţa unei prostii de proporţii galactice mă simt golit de argumente. Ce să-i spun unui dobitoc: că e dobitoc? Dar el nu ştie? Dar mama lui nu i-a spus? Dar prostia, oare, nu doare? Dar când îl criticam pe Becali în „Evenimentul zilei“, încerca Ringier să cumpere Steaua?

Sigur că totul pleacă de la o declaraţie de berbec a lui Becali, o fire bănuitoare ca ţaţele de pe marginea şanţului. Dar să te uiţi în gura unui berbec şi să pui behăiala lui pe prima pagină, ba mai mult – să-ţi asumi mesajul acestuia şi să-l dai fără ghilimele, trăgând concluzia că acesta