In audienta
Avea si omul o problema ce nu suferea amanare, cum avem toti, asa ca s-a inscris in audienta la prefect. I-au dat sa completeze un formular cu o sumedenie de rubrici, ceea ce i-a mancat ceva vreme. Insa l-a biruit, l-a depus la registratura, de unde a primit in chip de dovada o hartiuta numai buna de pierdut. Si cand sa vin? a intrebat. Va anuntam noi telefonic, i-a raspuns functionara. Asta se intampla in februarie. Si a trecut primavara, s-a dus si vara, iar toamna s-a grabit sa-si intre in drepturi. Estimp, omul trecuse prin multe. Avusese chiar si o cumpana, operatia de peritonita fiind cat pe ce sa-l lase fara zile inainte sa fi dat ochii cu reprezentantul guvernului in teritoriu. Dar, ma rog, Dumnezeu e mare si l-a mai pasuit o vreme pe pamant. Asa ca, atunci cand l-au sunat zilele trecute de la Prefectura, era, cum se zice, in convalescenta. O voce zglobie l-a informat ca e asteptat a doua zi la 10.00, urmand sa fie primit de domnul subprefect cutare. Pai eu, a dat el sa explice, voiam sa-mi spun pasul domnului prefect. E acelasi lucru, l-a linistit vocea. Numai ca domnul prefect e peste masura de ocupat si audientele le tine unul dintre adjuncti. Va asteptam. Vedeti sa nu intarziati, a mai ciripit fiinta de la capatul firul si a inchis fara avertisment.
A doua zi, s-a dus omul la Prefectura. Nu la zece, cum i se spusese, ci cu o jumatate de ceas mai devreme. Ca sa fie sigur. Acolo asteptau pe putin vreo treizeci de persoane, intr-atat de ocupate cu grijile lor, ca abia de i-au raspuns la salut. S-a asezat pe un scaun liber si a prins sa-si repete in gand ce urma sa ceara. Fireste ca n-a inceput la 10.00 – domnul subprefect, i-a luminat o secretara, avea de rezolvat o serie de chestiuni urgente –, dar pe la 11.00 fara ceva tot a inceput. Lumea nu se impacientase, statea linistita, de parca intarzierea era subinteleasa.