Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un belgian, cultivator de cannabis, a vrut să se sinucidă când poliția i-a bătut la ușă

Publicat in Adevarul, luni 10 mai 2010 ·

Un belgian de 37 de ani a vrut să își ia zilele când polițiștii Biroului de Combatere a Crimei Organizate din Oradea i-au bătut la ușa fabricii de cannabis pe care o amenajase în localitatea bihoreană Batăr.

Vezi aici filmare de la descinderea poliției

Polițiștii BCCO Oradea sub coordonarea procurorului DIICOT au descins vineri în comuna Batăr la o hală unde aveau informați că se întâmplă ceva ciudat. Acolo l-au găsit pe belgianul B.T. de 37 de ani spânzurat de o scară. „L-am găsit repede și l-am dat jos după care i s-a acordat primul ajutor și a fost chemată o ambulanță care l-a transportat la Oradea. Acum starea sa este stabilă și este sub observație", a declarat comisar șef Pătrăuș Gheorghe șeful Serviciului Antidrog al BCCO Oradea. Belgianul ar fi subînchiriat spațiul, o fostă hală de producere a sucurilor, anul trecut cu scopul declarat de a crește plante ornamentale, dar faptul că a fost prea retras și că nu a fost văzut în compania localnicilor a stârnit suspiciunile acestora.

În urma percheziţiei, poliţiştii antidrog din cadrul B.C.C.O. Oradea au ridicat în vederea cercetărilor 32 de kilograme de plante de cannabis, alte 1,3 kilograme de inflorescenţă de cannabis găsită în cuva unui aspirator, un memory stick, un laptop, precum şi înscrisurile şi documentaţia găsită la faţa locului privind plantarea, creşterea, întreţinerea şi evoluţia plantelor de cannabis, care aparţineau suspectului.

Clădirea percheziţionată de forţele de ordine era structurată pe două nivele, compartimentate pe 30 de camere, amenajate în vederea cultivării plantelor de cannabis, respectiv ghivece şi instalaţii electrice costisitoare necesare dezvoltării plantelor. Imobilul era special pregătit şi dotat în vederea obţinerii unor culturi de cannabis de calitate, iar geamurile erau total izolate de exterior cu placaje şi spumă poliuretanică. Un numă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 43 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

News.ro acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN. Atacul, descris d

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 12 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 24 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°