Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasajul e gata!

Publicat in GAZETA de SUD, joi 26 iulie 2012 ·

Din această dimineaţă, de la ora 6.00, pasajul suprateran din centrul Craiovei va fi deschis pentru circulaţia vehiculelor

Lucrările la pasajul suprateran din centrul Craiovei s-au încheiat oficial ieri, la ora 16.00. Profitând de ideea primarului Lia Olguţa Vasilescu de a le permite accesul pietonal pe pasaj, craiovenii au venit să vadă de aproape această realizare inginerească. Cu această ocazie, reprezentanţii constructorului SCT Bucureşti au pregătit şi au împărţit pliante de prezentare a acestei lucrări.

„E frumos, îmi place pasajul ăsta, însă nu ştiu dacă era o lucrare necesară, în condiţiile în care încă mai avem în Craiova străzi fără apă şi canalizare. În privinţa eficienţei, rămâne de văzut dacă va decongestiona într-adevăr traficul din Valea Vlăicii“, a spus Ilie Nibu, unul dintre vizitatorii pasajului. „Îmi place foarte mult, mai ales că e vorba de o şosea nouă, fără gropi. Însă poate că ar fi fost mai util dacă ar fi început înainte de intersecţia de la Spitalul «Filantropia» şi s-ar fi terminat după intersecţia de la Universitate. Timpul o să-i dovedească eficienţa“, a declarat Mihaela Vasilescu, venită la rândul ei să vadă această construcţie.

Finalizare fără panglică

Pasajul suprateran nu a avut, însă, parte de nici o inaugurare oficială, de nici o tăiere de panglică. În zadar au aşteptat-o ieri ziariştii şi zeci de muncitori ai constructorului SCT Bucureşti pe primăriţa Craiovei, în speranţa că aceasta va veni să verifice personal calitatea lucrărilor. A trecut pe acolo doar consilierul local Gheorghe Nedelescu, viitorul manager public al municipiului, care a bătut la pas întreg pasajul, studiind cu atenţie detalii ale construcţiei care ar fi scăpat unor priviri neavizate. Nedelescu a spus că, în cel mult două săptămâni, va fi reluată şi circulaţia tramvaielor, fiind nevoie de timp pentru o serie de reparaţii la l

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°