Cine s-ar fi gandit ca Mihai Razvan Ungureanu, despre care se spunea ca are mari sanse sa ajunga presedintele Romaniei, nu va apuca nici macar sa organizeze algerile locale, din postura de prim-ministru.

Probabil ca, atunci cand a fot investit, nici MRU nu credea ca viata lui la Palatul Victoria va fi atat de scurta.

Intra-adevar, dupa ce Guvernul Emil Boc si-a depus mandatul, multi sperau la o schimbare radicala de optica a PDL si, implicit, a coalitiei de guvernare. S-a vorbit in acea perioada de un guvern de tehnocrati, un cabinet de profesionisti, care sa duca la bun sfarsit acordurile cu institutiile financiare internationale.

Totodata, acest guvern urma sa fie insarcinat cu organizarea corecta a alegerilor locale si parlamentare. In schimb, aducerea in fruntea Executivului a "sefului spionilor externi" nu a cazut prea bine la digestia politica a multora, stiindu-se cine detine in aceasta tara fraiele tuturor serviciilor de informatii.

Nici nu stiu daca il putem numi tehnocrat sau profesionist pe Ungureanu, tinand cont de trecutul sau politic penelist, precum si de relatia cu Traian Basescu, cel care l-a numit sef la SIE intr-un monment in care fostul ministru de Externe se afla in conflict tacit cu premierul de atunci, Calin Popescu Tariceanu.

Evident, postura de om politic nu este incompatibila cu cea de profesionst intr-un domeniu, insa aceasta din urma calitate trece in plan secund cand imaginea publica iti este legata de un gest al primului om in stat fata de tine.

Insusi Ungureanu a recunoscut, in cadrul unei recente emisiuni difuzate de postul B1 TV, ca a sa cariera de premier "a inceput cu un telefon". Intr-o Romanie condusa conform unei legi constitutionale, desemnarea premierului si alcatuirea guvernului nu se fac la telefon. Exista negocieri cu partidele, se pun la punct programe