Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iadul alb din Galaţi

Publicat in Adevarul, joi 17 decembrie 2009 · ·

Viscolul început în cursul zilei de marţi a făcut şi ieri ravagii în sud-estul ţării, iar judeţele Galaţi, Vrancea, Brăila şi Buzău au fost rupte de lume.

Aproape toate drumurile au fost blocate de nămeţi, de tir-uri puse de-a curmezişul sau de autoturisme abandonate, iar autorităţile par să nu reuşească să facă faţă situaţiei.

În plus, regionala CFR Galaţi a anunţat că 10 trenuri de călători, pe direcţia Mărăşeşti, Bârlad şi Tecuci, au fost anulate pentru zilele de 17 şi 18 decembrie.

Dezastru pe DN 25

Drumul naţional DN 25, care face legătura între Galaţi şi Tecuci (şi apoi către Iaşi) este punctul nevralgic al traficului din zonă.

Şoseaua a fost blocată de nămeţi marţi după-amiază, în jurul orei 19.00, iar mii de maşini au rămas înşirate pe marginea celor 75 de kilometri de drum.

Nici DN 26, care face legătura între Galaţi şi Bârlad, nu a fost ieri practicabil, la fel ca 90 la sută din drumurile judeţene.

Doru Niţu este unul dintre şoferii prinşi în blocajul de pe DN 25, în apropiere de localitatea Vameş. „Benzina mi-a ajuns la limită, nu cred că mai apucam încă două ore. La ralanti, maşina nu făcea faţă gerului şi nu apucam să ne încălzim, trebuia să o ţin turată şi creştea consumul. Am sunat la 112 şi cel care s-a recomandat operatorul 18 s-a răstit la mine, de parcă eu eram vinovat de situaţie. Eram disperaţi şi enervaţi de declaraţiile auzite la radio. Nimeni nu a venit la noi, cum se lăudau toţi. Abia pe la ora 11.00 a apărut un microbuz cu apă, acesta a fost singurul ajutor", a spus Niţu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 26 minute
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum o ora
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 9 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 2 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 4 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 2 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Piedone şi-a prezentat ”contractul cu bucureştenii”: Sunt omul ce vorbeşte în limbajul celor mulţi, mănâncă parizer şi usturoi / Bucureștiul nu și-a atins încă potențialul de a fi un oraș inteligent, cu toate că avem un matematician

G4Media acum 2 ore
Cristian Popescu Piedone, candidat din partea PUSL la funcţia de primar general al Capitalei, şi-a lansat vineri programul politic sub forma unui „contract cu cetăţenii Bucureştiului”, spunând că el este omul „care vorbeşte în limbajul celor mulţi,

Erdogan a amânat întâlnirea cu Biden. Ar fi fost prima vizită a președintelui Turciei la Casa Albă după mulți ani

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, ar fi trebuit să se întâlnească cu Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 9 mai, dar a amânat vizita, transmit vineri, 26 aprilie, Reuters şi AFP, citând oficiali turci care au solicitat anonimatul. O nouă dată v

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°