Vorbind despre „epoca de aur” a pirateriei, ne vom apleca atenţia asupra simbolurilor celebre ale proscrişilor – simboluri pe care orice copil le identifică drept semne piratereşti, graţie literaturii şi a filmelor. Înainte de toate, steagul negru cu tigvă şi oase încrucişate. Prima apariţie a drapelului negru a fost consemnată de comandantul navei engleze Poole, atacat în 1700 de către piratul francez Emmanuel Wynne, în apropierea insulei St. Jago, după ce plecase din Santiago de Cuba. Pavilionul este descris astfel: „negru, cu cap de mort şi două oase încrucişate dedesubt, având alături o clepsidră”. Prezenţa acesteia simboliza, probabil, timpul scurt de gândire (sau de viaţă) a celor care nu vor ceda fără luptă.

Steagul piraţilor, menit să îngrozească victimele

Acest steag a fost denumit Jolly Roger, prima menţiune scrisă despre el apărând în ediţia din 1742 a Dicţionarului Oxford. Deşi poartă o denumire anglo-saxonă, se pare că originea e franceză şi e direct legată de istoria bucanierilor; aceştia aveau obiceiul să lege de catarge rufe înmuiate în sânge de animale pentru a-şi înspăimânta viitoarele victime şi a le convinge să cedeze fără luptă, aceste stindarde ad-hoc fiind denumite „joli rogue”, fiind preluat apoi în limba engleză. Numeroşi piraţi au adus îmbunătăţiri steagurilor negre, personalizându-le. Jack Rackham – cunoscut şi sub numele de Calico Jack – avea pe drapel două săbii de abordaj încrucişate sub craniu, în timp ce pe steagul lui Thomas Thew – cel poreclit „Barbă Neagră” – era înfăţişat un braţ încordat ce ţinea o sabie de abordaj. Pe drapelele unora dintre piraţi erau reprezentate schelete întregi. Celebrul Bartholomew Roberts folosea un drapel care îl înfăţişa pe el ciocnind un pahar cu un schelet.

Viaţa la bordul corăbiilor de piraţi, mai bună decât cea de pe navele militare britanice

Scriitorul