Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miliardarii braşoveni, mai săraci ca anul trecut

Publicat in Adevarul, luni 24 octombrie 2011 ·

Criza economică nu i-a lăsat rece pe afaceriştii braşoveni, însă nici nu i-a scos din topul celor mai bogaţi 500 de români, întocmit de revista Forbes.

Bogaţii Braşovului au rămas aceiaşi şi pe timp de criză, dar sunt cu câteva zeci de milioane de euro mai săraci decât anul trecut. Totuşi, doi dintre ei sunt printre cei mai bogaţi o sută de români, conform clasamentului întocmit de revista Forbes. În top se află, ca şi în 2010, Ioan Neculaie, Călin Costan şi Mihai Miron. Ierarhia s-a schimbat însă: Călin Costan, deţinătorul grupului de firme ICCO, a căzut 27 de poziţii, de pe locul 83 pe 110, lucru care îl clasează pe locul trei în topul bogaţilor din judeţul nostru. În schimb, Mihai Miron urcă 21 de locuri, de pe 118 pe 97, ajungând astfel, după

Ion Neculaie a reuşit să rămână cel mai bogat om de afaceri din judeţul nostru. Companiile pe care le conduce au raportat scă¬deri importante ale veniturilor, iar Judecătoria Braşov l-a condamnat la patru ani de închisoa¬re cu suspendare. Faţă de 2010, a Neculaie a căzut trei locuri în topul Forbes 500 Miliardari, de pe 62 pe 79.

Răsturnare de situaţie

Dacă Neculaie a reuşit să îşi păstreze poziţia de lider în judeţul Braşov, în ceea ce priveşte locurile II şi III avem parte o răsturnare de situaţie. Cu o pierdere de aproximativ 25 de milioane de euro, Călin Costan ajunge din primii o sută cei mai bogaţi români, în 2010, pe locul 110, fiind astfel al treilea braşovean în topul Forbes 500 miliardari. Afaceristul în vârstă de 45 de ani nu consideră asta un eşec.

Călin Costan Costan a intrat în afaceri în anii '90. A început iniţial în domeniul electronicii şi al telecomunicaţiilor, iar treptat s-a extins în construcţii şi medicină. Ajuns la maturitate, holdingul lui Costan, extins pe şapte ramuri, a simţit fiorii crizei. La fel ca în cazul multor companii, la începutul crizei a avut loc o re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata rusă va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul. „Răspuns la ameninţările unor oficiali occidentali”

Ziare.com acum 26 minute
Armata rusă a anunţat luni, 6 mai, că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 41 minute
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 52 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 52 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 4 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°