Nicolae Ceauşescu a întâmpinat Anul Nou 1968 ca lider al partidului comunist şi şef al statului român. L-au ajutat Maurer şi Bodnăraş. Motivaţia publică a fost perfecţionarea metodelor de conducere.

La sfârşitul lui 1967, când presa mondială comenta festivităţile de la Moscova şi cercurile intelectuale operau exegeze asupra comunismului, Ceauşescu face prima mutare însemnată din cariera lui: cumulează funcţia din partid cu prima funcţie de stat. Era şi prima mare minciună de după 1965, când criticase cumulul de funcţii, pledând conducerea colectivă.

Demisia lui Chivu Stoica

Pe ce temei s-ar fi putut însă formula atunci o acuză de lovitură de stat? În Sala Palatului s-au adunat pentru Conferinţa Naţională din 6-8 decembrie, 1 150 delegaţi şi 1 500 invitaţi din Capitală şi din ţară. Pe listele de înscrişi la „discuţii” figurau 400 de participanţi. Au vorbit 69, „cuvântul” celorlalţi fiind înmânat organizatorilor şi arhivat. Toate propunerile s-au votat cu unanimitate, schimbările de la vârful puterii fiind motivate din raţiunile economice şi organizatorice decise în prima zi a Conferinţei.

În cea de-a doua zi, s-a produs o noutate imprevizibilă celor din sală. În şedinţa prezidată de Maurer, a luat cuvântul Chivu Stoica. Invocând “perfecţionarea continuă a formelor şi metodelor de organizare şi conducere”, veteranul greviştilor din 1933 şi-a prezentat demisia din preşedinţia Consiliului de Stat. “În legătură cu aceasta, s-a adresat Chivu sălii uimite, apare necesitatea de a elimina paralelismul care se manifestă între activitatea Consiliului de Stat şi cea a organelor superioare de partid. De aceea propun ca funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat să fie îndeplinită în viitor de secretarul general al Comitetului Central al partidului, potrivit rolului de forţă politică conducătoare în stat pe care îl exercită partidul nostrum comunist şi