Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacau: Sute de salariaţi îşi vor pierde locurile de muncă

Publicat in Adevarul, vineri 9 octombrie 2009 ·

Municipiul Bacău este campionul pe judeţ la numărul de concedieri colective

Până la sfârşitul lunii ar putea fi trimişi în şomaj aproximativ o mie de băcăuani. Unii angajatori speră ca economia să-şi revină pentru a nu-şi lăsa salariaţii fără serviciu în pragul iernii.

Lipsa unui loc de muncă va deveni principala problemă a băcăuanilor până la finele acestei luni. Opt firme din judeţ au trimis în ultimele treizeci de zile notificări la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău prin care au anunţat posibile concedieri colective. Conform cifrelor puse la dispoziţie de ITM Bacău, la nivelul întregului judeţ vor fi trimise în şomaj aproximativ 1.000 de persoane. „Campion“ la numărul de concediaţi va fi însă municipiul Bacău.

„Acesta este abia începutul pentru această toamnă. Până la sfârşitul anului, cu siguranţă că vor mai trimite notificări şi alte firme, în special cele din domeniul construcţiilor“, ne-a declarat Dan Buftea, purtător de cuvânt în cadrul ITM Bacău.

Lipsa comenzilor face victime

Printre firmele care au trimis deja notificări se numără Aerostar, Hidroconstrucţia şi Conextrust, toate din municipiul Bacău. Cele trei firme vor trimite împreună în şomaj peste 550 de salariaţi. Printre societăţile care au înştiinţat deja ITM Bacău că vor face concedieri colective sunt însă şi firme care mai speră că viitorul poate fi schimbat în bine.

Deşi recunosc că au întocmit listele cu angajaţii care vor intra în şomaj, unii administratori speră să evite măsura pe ultima sută de metri. „Am făcut o notificare la ITM prin care am adus la cunoştinţă că este posibil să concediem 40 din cei 160 de salariaţi pe care-i avem. Deocamdată nu am trimis pe nimeni în şomaj. Este doar o măsură de precauţie luată ca urmare a faptului că a scăzut numărul de clienţi“, ne-a declarat Gabriela Istrate, manager Resurse Umane din c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 11 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 8 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°