Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Robert Nuţu - Arbitru pe teren, model pe podium

Publicat in Adevarul, joi 2 aprilie 2009 ·

La numai 24 de ani, arbitrează meciuri de fotbal, este fondatorul Sindicatului Arbitrilor de Fotbal din România şi în timpul liber participă la prezentări de modă.

Când era mic obişnuia să se ducă la meciurile echipei preferate – Petrolul Ploieşti – şi să le facă galerie jucătorilor. Îi place foarte mult fotbalul şi a vrut să practice acest sport din liceu, dar pentru că nu putea să se descurce şi cu şcoala şi cu fotbalul, a ales să devină arbitru şi nu fotbalist.

Astfel, în 2002 a devenit arbitru stagiar, iar în 2004 susţine şi promovează examenul pentru categoria I, ceea ce înseamnă că poate arbitra inclusiv meciurile de la nivel naţional. După un meci arbitrat în Divizia D, la numai 20 de ani, Robert Nuţu a promovat în Divizia C ca arbitru asistent. „La un meci în care juca Petrolul cu Steaua, iar la centru era Marian Salomir, mi s-a părut interesantă atitudinea lui în teren faţă de jucători. Acesta impunea mult respect şi autoritate jucătorilor şi dădea de înţeles că el este Dumnezeu în teren”, a povestit Robert despre momentul în care s-a decis să devină arbitru.

Până acum, a arbitrat aproximativ 400 de meciuri oficiale, dintre care 80 în Liga a III-a, iar despre meseria de arbitru spune că este şi frumoasă dar şi periculoasă: „Încerc să fiu echidistant pe teren, însă am avut parte şi de incidente. Este dificil să fii arbitru în România”.

Preşedinte de sindicat

Pentru a veni în ajutorul arbitrilor şi a-i apăra de abuzurile venite atât din partea jucătorilor cât şi a suporterilor, Robert Nuţu a înfiinţat Sindicatul Arbitrilor de Fotbal din România, devenind preşedintele acestui for. „Sindicatul acordă asistenţă juridică arbitrilor lezaţi moral şi fizic, iar în felul acesta ei au mai multă încredere să-i dea în judecată pe agresori şi să fie siguri că aceştia nu vor scăpa nepedepsiţi”, a spus Robert. Dorinţa lui este ca meseria

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Accident cumplit în Maramureș produs de un șofer beat: Trei răniți și patru autoturisme avariate

Ziare.com acum o ora
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc pe o şosea din judeţul Maramureş şi care a fost provocat de un şofer beat. Primele investigaţii arată că acesta a intrat într-o depăşire, fără a se asigura, provocând un evenimen

Ciucă, despre Învierea Domnului: Forţa care ne face să credem într-un drum mai drept

Mediafax acum o ora
„Dragi români, de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului celebrăm renaşterea, credinţa şi, nu în ultimul rând, speranţa, acea forţă care ne face să credem într-un drum mai drept, un viitor mai bun şi o Românie mai sigură şi mai unită. Vă îndemn să pr

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°