Eurodeputatul PDL Monica Macovei susţine că este necesară o dezbatere serioasă despre proiectul Roşia Montană, concentrată pe costuri, impact asupra mediului, patrimoniu naţional, ea menţionând că procedurile în care este implicată RMGC trebuie să fie oprite pe timpul discuţiilor.
Fostul ministru afirmă, pe blog, că devine tot mai imperios necesară o dezbatere publică serioasă despre proiectul Roşia Montană, informeaza Mediafax.
"În opinia mea, dezbaterea ar trebui să se concentreze pe: 1. analiza costurilor protejării sănătăţii şi a mediului dacă s-ar folosi cianurile. Un exemplu la care ar trebui să ne uităm cu atenţie este cazul Yellowknife din Canada, unde Guvernul cheltuie anual aproximativ 1,2 miliarde de dolari canadieni pentru menţinerea solului îngheţat după ce s-au folosit cianuri; 2. analiza documentelor acestei afaceri, în prezent în mare parte secrete; 3. analiză costuri-beneficii (aur şi alte metale, locuri de muncă, dezvoltare regiune, etc); 4. însemnătatea pentru patrimoniul naţional", scrie Macovei.
Ea consideră că "orice procedură în care este angajată Roşia Montană Gold Corporation trebuie să se oprească până la finalizarea acestor dezbateri".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Sulina, că proiectul de la Roşia Montană "trebuie făcut", pentru că România are nevoie de acesta, "dar cu condiţia să fie renegociată partajarea beneficiilor", şeful statului adăugând că acest proiect nu poate fi pornit fără avizul Comisiei Europene.
El a mai spus că Guvernul "trebuie să aibă curajul" să le spună românilor că acest proiect trebuie făcut.
Premierul Emil Boc a reafirmat, vineri, că nu este un "fan" al proiectului Roşia Montană şi că prevederile contractului, nefavorabile statului român, ar trebui "revăzute", subliniind totodată că aşteaptă specialiştii să îi spun dacă este nevoie de acordul CE pentru demararea pr