Doar câteva procente din fructele şi legumele moldoveneşti se vând prin intermediul lanțurilor de magazine. Producătorii şi comercianţii vor să schimbe situaţia.
Trăim într-o ţară agrară, însă, de cele mai multe ori, în magazinele mari de la noi nu găseşti mere, pere, cartofi sau roşii crescute în Moldova. Chiar dacă unele fructe şi legume autohtone ajung totuşi pe rafturile supermarketurilor, preţul acestora este cu mult mai mare decât în pieţele agricole.
Ministrul Agriculturii: "Nu gerul este cea mai mare problemă, ci terenurile lăsate pârloagă"
Doar 10-20% din populaţia Moldovei cumpără produse vegetale în supermarketuri, dar acestea nu constituie punctul lor principal de cumpărare, arată un studiu realizat de specialiştii din proiectul Competivitatea Agriculturii şi Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED). Fructele şi legumele ocupă doar 2-5% din spaţiul de comercializare din magazine, iar marea majoritate a produselor proaspete sunt procurate de moldoveni din pieţele tradiţionale în aer liber.
Bani puţini pentru o agricultură performantă
„De vină sunt obiceiurile de lungă durată, cât şi preţurile mai mari din supermarketuri. Or, piaţa internă este extrem de sensibilă la preţuri, iar consumatorii au putere de cumpărare limitată", constată experţii.
Lilian Cipciriuc, specialist în dezvoltarea pieţei interne în cadrul proiectul ACED, explică această situaţie şi prin faptul că majoritatea lanţurilor de magazine preferă să lucreze cu distribuitorii.
Agricultura Moldovei, lăsată la voia Domnului. Află ce spun specialiștii
„Aceste reţele nu pot găsi producători locali care să fie gata să livreze un asortiment larg de mărfuri. În plus, dacă marfa se strică, de casarea acesteia trebuie să se ocupe magazinul. Intermediarii însă oferă şi acest serviciu, incluzând, desigur, aceste costuri în preţul final", spune specialistul. @N_