Smulgerea de sub şezutul vadimian a mărcii „România Mare” aruncă o lumină cu totul neaşteptată asupra personajului care se crede protectorul providenţial al ţărişoarei. Lucrurile sunt de-o simplitate extremă: prinzând de veste că maşinăria de spurcat a lui Vadim a ieşit, ca să zic aşa, din „garanţie”, adică a depăşit cei zece ani în care a fost protejată la oficiul de specialitate, Sorin Roşca Stănescu a obţinut dreptul de a edita o publicaţie cu acest nume. Îmi imaginez ce-o fi fost în sufletul „tribunului” la aflarea ştirii! Iar când noul posesor al „copyright”-ului asupra numelui revistei l-a somat să înceteze editarea unei publicaţii devenită pirat, presupun că şi-a ieşit din minţi.

Problema principală nu e dacă Vadim va continua să-şi editeze fiţuica naţionalist-xenofobă sau dacă Sorin Roşca Stănescu va pune în circulaţie o revistă cu acelaşi nume, ori dacă se vor tipări, concomitent, zece sau o mie de publicaţii botezate la fel. Problema e că un individ care-şi trâmbiţează de treisprezece ani infailibilitatea în materie de patriotism, de apărare cu preţul vieţii a fruntariilor ţării (vă amintiţi belicoasele declaraţii gen „Am îmbrăcat cămaşa morţii” şi alte aiureli macabre ale ţuţerului barbian?) nu e capabil să-şi apere propria revistă. Mai mult decât orice alt argument, faptul că Vadim e îngenuncheat ca un ageamiu în propria-i casă e similar loviturii de graţie dată unui balon umplut cu gazele fetide ale comunismului şi securismului ceauşeştian.

Imaginaţi-vă că soarta unei întregi ţări ar atârna de promptitudinea sau de semnătura unui Haplea (vorba lui E. Barbu) ce doarme-n papuci. Imaginaţi-vă că un asemenea personaj ar trebui să negocieze documente diplomatice pentru România (asta, desigur, în situaţia improbabilă în care vreun politician din lumea civilizată ar accepta sa stea de vorbă cu el!) Imaginaţi-vă că uitucul de Buti