Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocat în dosarul furtului de tablouri: Unii dintre suspecţi vor fi testaţi la poligraf

Publicat in Gandul, marți 29 ianuarie 2013 ·

Avocatul unui inculpat din dosarul furtului de tablouri de la Rotterdam a afirmat marţi, la ieşirea de la DIICOT, că unii dintre suspecţi au acceptat să facă testul cu detectorul de minciuni, precizând totodată despre clientul său că acesta poate dovedi că se afla în Belgia la momentul infracţiunii.

Apărătorul lui Radu Dogaru a spus că acesta, în perioada în care a avut loc furtul tablourilor, s-ar fi aflat în Belgia, cazat la un hotel, şi că poate dovedi această stare de fapt cu declaraţia unor martori, dar şi cu o serie de înregistrări video ce ar putea fi obţinute de către autorităţi.

Avocatul a mai spus că autorităţile pot solicita înregistrări video ale locurilor pe unde a fost Dogaru şi că ar putea fi audiaţi şi martorii menţionaţi de acesta procurorilor.

Potrivit avocatului, atât Dogaru, cât şi alţi suspecţi din acest dosar, şi-au manifestat dorinţa de a fi supuşi la testul poligraf, acesta urmând să se facă miercuri.

Acelaşi avocat a afirmat că procurorii s-ar afla pe o pistă de anchetă greşită, care ar viza persoane fără nicio legătură cu furtul de tablouri.

Asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, a fost reţinut luni seară, pentru 24 de ore, în dosarul furtului de tablouri de la Rotterdam, fiind acuzat de tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune.

Botezatu a declarat luni seară că nu are nicio calitate în acest dosar şi că a fost la DIICOT pentru "o audienţă" pe care o solicitase, şi nu pentru a fi audiat de anchetatori.

Creatorul de modă a negat încă de vineri, într-o declaraţie pentru MEDIAFAX, orice implicare a sa în cazul vânzării a două din cele şapte tablouri furate în octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam.

"Nu ştiu despre ce este vorba. Nu am nicio legătură cu ce s-a întâmplat şi nu am nicio legătură cu aşa ceva. Întreaga presă a sărit pe mine, când mai bi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 34 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 33 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 57 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°