Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAI: 130 de drumuri judeţene blocate, 53 de localităţi fără energie electrică

Publicat in Romania Libera, vineri 10 februarie 2012 ·

Secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Mihai Capră, a spus vineri că, în prezent, sunt 130 de dumuri judeţene cu circulaţie blocată şi şapte cu circulaţia îngreunată, fiind în continuare 78 de localităţi izolate, faţă de 153, câte erau joi după-amiază, relatează Mediafax.

Au fost distribuite alimente din rezerva de stat în Insula Mare a Brăilei şi în judeţul Brăila, a precizat Capră.

"Avem oferte de la agenţi economici din Timiş, Maramureş şi Suceava. Vom organiza la noapte şi mâine (respectiv vineri noapte şi sâmbătă-n.r.) distribuţia acestor alimente în Brăila, Călăraşi, Buzău şi Vrancea", a spus secretarul de stat.

Totodată, Comandamentul pentru situaţii de urgenţă va avea loc vineri, la ora 17.30, unde vor participa prefecţii pentru a evalua situaţia la momentul respectiv, ANM urmând a prezenta situaţia meteo.

"Vestea bună e că s-a deblocat legătura cu Insula mare a Brăilei şi se va putea face legătura cu Brăila", a spus secretarul de stat în MAI.

De asemenea, Capra a subliniat că sunt 53 de localităţi care nu au energie electrică, fiind afectaţi aproximativ 33.000 de consumatori. Pe teren acţionează 112 echipe de intervenţie, potrivit secretarului de stat.

MAI participă cu 4.000 de cadre permanent, alte 13.000 fiind în perioada de refacere.

"De ieri (joi-n.r.) am solicitat prefecţilor să se consulte cu consilierii judeţeni ca să solicite ajutoare pentru deszăpezire, acestea fiind dezbătute vineri şi urmează să fie trimise către Consiliul Judeţean şi Consiliul Local", a mai spus Capră.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a dispus, vineri, trimiterea de trupe de jandarmi şi de pompieri de la Bacău în judeţul Vrancea, iar din Prahova către localităţi din judeţul Buzău, pentru a ajuta la salvarea de vieţi omeneşti.

"Trupe de jandarmi şi de pompieri sunt detaşate de la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea va continua la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 48 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Autocarul campionilor, unul descoperit, a plecat de la Arena Naţională. Pe autocar se

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 4 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 10 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°