Scena culturala, mai ales in zona evenimentelor literare ori legate intr-un fel sau altul de literatura, este pe cit de aglomerata, pe atit de variata. De cele mai multe ori, se transforma intr-un adevarat teatru ambulant, unde personajele, performerii isi joaca diferitele roluri, purtind mastile de rigoare, care mai de care mai variate, mai colorate si mai inzorzonate. Histrionismul si cabotinismul au fost si ramin si avatarurile scriitorilor. Pentru ca exista o zona unde ei trebuie sa-si intilneasca cititorii, unde cititorii trebuie sa le fie si public in acelasi timp. Locurile unde se intimpla concret aceasta trecere, aproape o metamorfozare, sint, evident, spatiile unde au loc evenimente.
insa, in acest moment, a aparea de doua ori pe zi in pagini, in cotidianul de dimineata si de seara, cu articole, interviuri sau cronici ale cartilor proaspat publicate, nu mai e de ajuns pentru a fi considerat un scriitor de succes. Exista acum un fel de atractie pentru „scena“, pentru autoprezentare, autoconstruire de sine, pina la exhibare, cum era nevoia mondena cindva. Am crezut multa vreme ca totul s-a ivit dintr-o nevoie de a interactiona cu cititorul pentru a verifica in ce masura acesta se apropie de asa-numitul „cititor ideal“ caruia i-a fost dedicata, indirect, cartea respectiva.
Dar nu mai este asa. Sint scriitori acum care isi trateaza interlocutorii ca pe un fel de focus grup, doar pentru studiu si atit. Si scriu in consecinta, sau in conformitate. Raporturile sint pur si simplu inverse. Vad ce se cere si se adapteaza, scriu dupa gustul publicului, nu dupa o identitate literara pe care s-ar presupune ca ar trebui sa o aiba. Autenticitatea a devenit un fel de concept renegat. Si nu mai au rabdare, nu mai asteapta confirmare in timp, cum ar veni. Se autolegitimeaza din mers, prin succesul de moment, fiind prezenti in lumina rampei. Acest ti
