Adresa de Internet a Suveranului Pontif a fost rezervata de altii. Daca Benedict al XVI-lea ar dori sa-si infiinteze un site, va trebui sa-i aleaga un alt nume sau sa cumpere un domeniu de la oportunisti.
de RALUCA GRINTESCU IT OPINIE. Internautii cred ca urmasul Sfantului Petru are si grija unei adrese de Internet Cu mai putin de o ora inainte ca Joseph Ratzinger sa fie ales drept noul Papa, drepturile pentru adresele de Internet care sa-i poarte numele adoptat, Benedict al XVI-lea, fusesera deja vandute. Adrese precum BenedictXVI.com, Benedict XVI.org si BenedictXVI.net, dar si nume de domenii care se termina cu ".info", ".name" si ".biz" nu mai exista pe mult ravnita lista. Frenezia numelor domeniilor se datoreaza in mare parte grabei unora de a face cat mai multi bani de pe urma ascensiunii lui Ratzinger. De pilda, a doua zi dupa desemnarea noului Suveran Pontif, vanzatorii ambulanti aveau deja pe tarabe magneti de frigider cu numele Papei, in timp ce site-ul eBay scotea spre vanzare alte obiecte de uz casnic asemanatoare.
OPORTUNITATE. Domeniul BenedictXVI. com a fost inhatat, de fapt, inca de la 1 aprilie - cu o zi inainte ca Papa Ioan Paul al II-lea sa inceteze din viata - de catre un rezident din Florida, Rogers Cadenhead, potrivit declaratiei Network Solutions, un registru al numelor domeniilor de pe Internet. Intr-un interviu acordat agentiei Reuters, Cadenhead a marturisit ca alegerea numelui viitorului Papa i-a dat multa bataie de cap deoarece Pontifii isi aleg numele doar dupa ce au fost desemnati de Biserica, in timp ce altii prefera sa adopte numele predecesorului lor in semn de cinste. Ca sa scape de orice incertitudine, Cadenhead a mai cumparat inca patru nume, printre care Paul VII.com, Innocent XIX.com si Pius XIII.com. "Cred ca am fost cel mai emotionat om din lume cand am aflat numele noului Papa", a declarat Cadenhead.