Afacerea cu Moţiunea de cenzură a fost găndită ca o strategie electorală. Se vede asta din campania dusă de PSD in zilele din urmă.
După intălnirea de la Bran de la 15 august 2007, conducerea PSD a adus la cunoştinţa opiniei publice, prin vocea lui Mircea Geoană, decizia formaţiunii de a depune o moţiune de cenzură impotriva Guvernului Tăriceanu.
Anunţul a stărnit zămbete neincrezătoare, unele chiar ironice.
Partidul Democrat a şi prins să declare pe la toate colţurile de stradă ale televiziunilor că e vorba despre o simplă comedie: PSD nu va depune nici o Moţiune.
Reacţia PD rămăne explicabilă. Partidul buzunarului de la spate al lui Traian Băsescu se vrea un ocupant exclusiv al strampontinei din Opoziţie. După ce, timp de doi ani şi ceva, şi-au hrănit clientela politică de la Buget, lăsănd să le curgă şi lor ceva in buzunare (ce le mai lăsa nesaţul lui Traian Băsescu), PD s-a apucat să critice in gura mare Puterea. Incercănd o uriaşă, obraznică trişerie, deoarece prin Liderul lor absolut, Traian Băsescu, prin căpuşele din administraţia locală şi prin şobolanii din presă, el e in continuare la Putere.
Reacţia PD e, aşadar, politicianistă.
Scepticismul unor analişti şi chiar cel al unor politicieni sunt insă corecte.
Şi nu atăt prin raportările la negustoria din Parlament dintre PSD şi PNL, căt mai ales prin raportare la perioada anterioară anunţului.
O Moţiune de cenzură e totdeauna punctul culminant al unui proces de denunţare violentă a Guvernului.
Se presupune astfel că Moţiunea de cenzură e gestul prin care Opoziţia vrea să salveze ţara de aşa-zisa guvernare dezastruoasă.
PSD nu a impărtăşit insă această poziţie.
E drept, din cănd in cănd, căte un lider al formaţiunii se apuca să critice un anume domeniu al guvernării.
O făce
