Peste 80.000 de copii au părinţi plecaţi la muncă în străinătate, dar acest număr este în scădere faţă de anii anteriori, din cauza crizei care a descurajat plecarea în străinătate, dar a determinat şi revenirea în ţară, spune Elena Tudor, director general al Direcţiei Generale Protecţia Copilului, din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), citată de Agerpres.
'Datele colectate de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţe arată că, pentru 2011, la nivelul primăriilor din comune, oraşe şi municipii, au fost identificaţi 83.658 copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, număr în scădere faţă de anii anteriori - 84.084 copii în 2010 şi 85.065 copii, cu un an mai înainte. Explicaţia acestei tendinţe o avem cu toţii. Ştim că, datorită crizei, numărul celor care au plecat la muncă în străinătate s-a diminuat, iar o parte dintre cei care munceau în alte ţări a revenit', a spus directorul general Elena Tudor.
Numărul familiilor cu copii, afectate de plecarea la muncă în străinătate, a marcat o reducere: de la 60.468 în 2009 la 59.724 - anul trecut, iar din acestea 35.430 au un părinte plecat. În 7.744 de cazuri, chiar şi unicul susţinător a plecat din ţară, lăsând astfel fără protecţie un număr de 10.264 minori.
Întrebată ce măsuri sunt întreprinse în sprijinul acestor copii 'abandonaţi', oficialul MMFPS a menţionat un program finanţat cu sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, aflat în derulare şi la care primăriile se mai pot înscrie şi depune proiecte până la sfârşitul acestei luni.
'În prezent, la nivelul Ministerului Muncii se află în curs de implementare un program finanţat printr-un acord cadru de împrumut semnat între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, care are ca obiectiv principal înfiinţarea la nivel comunitar a aproximativ 200