Cu 2,7 tone de PET-uri adunate sâmbătă în centrul oraşului, Ploieştiul s-a clasat pe locul 3 în competiţia cu Timişoara şi Botoşani
În ciuda unei mobilizări exemplare a ploieştenilor, într-o zi de weekend, cu deşeuri din plastic, aduse în centrul oraşului, Ploieştiul a pierdut competiţia pentru titlul de „Capitala Earth Hour 2013“.
Potrivit organizatorilor, Timişioara, cu 3,6 tone de PET-uri adunate, s-a clasat pe locul întâi, urmată de Botoşani, cu 2,9 tone şi Ploieşti cu 2,7 tone.
Sâmbătă, sute de copii şi adulţi au venit în parcarea dintre Palatul Administrativ şi Palatul Culturii, cu toate PET-urile pe care au reuşit să le strângă în ultimele zile.
Cu toate acestea, la închiderea competiţiei, la ora 17.00, cantitatea de PET-uri cântărită nu a fost suficientă pentru a câştiga titlul .
Timişoara va găzdui evenimentul oficial Earth Hour din data de 23 martie 2013.
În anul 2012, titlul de „Capitala Earth Hour“ a fost câştigat de oraşul Bistriţa care a reuşit să adune 16 tone de PET-uri. Timişoara s-a clasat atunci pe locul al doilea cu 3,86 tone de PET-uri adunate, iar pe locul al treilea a fost municipiul Iaşi cu 2,32 de tone.