„Caţavencul“ recunoaşte că Tăriceanu îl va numi guvernatorul biosferei, spre încântarea lui Vîntu. Sursa: AgerpresSursa: Mediafax
1 /.
După zile de secretomanie totală în jurul numirii-surpriză a jurnalistului Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, „caţavencul“ a confirmat ieri pentru „Evenimentul zilei“ informaţia, dar o decizie oficială va fi comunicată săptămâna viitoare. Din acest motiv, în ultimele 72 de ore, ziaristul, viitor secretar de stat în cabinetul Tăriceanu, a comunicat cu presa doar prin sms-uri, refuzând să admită veridicitatea informaţiei.
De cealaltă parte, deşi numirea guvernatorului Deltei se face la nivel de prim-ministru, Palatul Victoria refuză încă să recunoască oficial planul de a-l înlocui pe actualul titular, Paul Cononov (candidat PNL la Camera Deputaţilor), cu jurnalistul de la „Academia Caţavencu“.
Tăcerea lui Călin Popescu-Tăriceanu a fost totuşi spartă chiar de finul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. Invitat luni seara la emisiunea „Vorbe grele“ de la Antena 2, Olteanu a spulberat din două fraze misterul: „Eu sper să facă treabă bună acolo. (...) Pentru Liviu, dacă nu reuşeşte să transforme mandatul într-un succes, se termină urât“.
Rezervaţia Biosfera Delta Dunării este o miză uriaşă. De doi ani a fost demarat şi un proiect de investiţii de 140 de milioane de euro, proiect ce se va întinde până în 2015. Banii provin de la bugetul local şi din fonduri europene şi vor finanţa, în principal, monitorizarea rezervaţiei, infrastructura sau reconstrucţia ecologică a 80.000 de hectare. Potrivit directorului executiv al Rezervaţiei, Grigore Baboianu, până în acest moment au fost cheltuiţi doar cinci milioane de euro.
Între SOV şi Sorin Marin
Legăturile lui Liviu Mihaiu cu Delta Dunării nu sunt nici noi, nici simple. Pe de-o