Europarlamentarul PNL, Renate Weber, va propune la modificarea Constituţiei, ca persoanele condamnate penal să nu mai poată ocupa funcţii publice.
"Mie nu mi se pare normal să fii condamnat penal şi tu să fii în acelaşi timp în Parlamentul României. Sincer, nu este normal!", a declarat Renate Weber la RFI.
Întrebată dacă există asemenea cazuri în Parlamentul actual, Renate Weber a răspuns afirmativ.
"Sigur că există şi din păcate chiar şi de la mine din partid există. Înţeleg că legea astăzi nu are astfel de interdicţii. (...) Cred sincer că atunci când ai o pedeapsă penală, indiferent pentru ce, pe perioada aceea în care este sancţiunea penală, repet, chiar dacă este suspendată, nu ar trebui să ai voie să candidezi, iar dacă deja eşti într-o funcţie, fie aleasă, fie numită, trebuie să te retragi, adică trebuie să fii demis de drept, ca să spun aşa", a arătat Renate Weber.