Reformistii din Romania, simpli cetateni sau figuri publice, privesc evolutiile politice recente legate de instalarea noii puteri cu atitudini penduland intre repulsie, dezamagire si ingrijorare. Notand mai intai ca e cinstit sa pastrezi momentan o portita de bunavointa deschisa, dand o farama de credit in alb noului guvern, sa recunoastem ca ar fi deplasat sa spunem ca temerile si dezamagirile reformistilor sunt irationale.
Sunt doua scenarii. In primul, noua guvernare continua linia reformista. Atunci reformistii nu au de ce sa nu fie satisfacuti. Daca se va dovedi ca lupta politica in Romania are loc acum intre doua tipuri de reformism –unul de dreapta si unul de stanga- vom fi asistat la o rasturnare de situatie spectaculoasa, cu semnificatii pozitive profunde pentru viitorul tarii. Nu ai de ce sa nu aplauzi evolutiile.
In al doilea scenariu, noua guvernare va incerca o restauratie a vechiului sistem si demantelarea reformelor fragile reusite in ultimii ani. In acest caz, temerile reformistilor se vor dovedi justificate. Totusi, pentru a putea actiona eficient, atitudinea lor va trebui sa se schimbe. Iar locul de unde trebuie sa inceapa este reevaluarea realista a situatiei. Sunt cateva lucruri esentiale care, cel putin din perspectiva cuiva care priveste de la distanta evolutiile, par sa scape chiar si celor mai lucizi reformisti si analisti din tara.
Observam ca multi reformisti -cetateni obisnuiti sau figuri publice- se poarta ca si cum pana acum cateva saptamani structura societatii, a sistemului politic romanesc si configuratia de putere din Parlament ar fi fost un paradis nevalorificat al conditiilor si oportunitatilor reformiste. Si acum, brusc, prin niste tradari si traseisme neanticipate si neanticipabile, esafodajul reformismului s-a prabusit. Asta in ciuda unei presupuse tendinte naturale spre reforma, pulsand dinspre societate si
