Tehnologiile moderne au schimbat radical perspectiva din care poate fi abordată amenajarea interioară a unei locuinţe.
Vom exemplifica, dacă mai era nevoie, arătând cum două lucruri, până mai ieri incompatibile, pot fi alăturate datorită tehnologiei. Este vorba de montarea unui şemineu într-un apartament de bloc.
Proaspeţii proprietari ai apartamentului luat în discuţie şi-au dorit foarte mult să se bucure de căldura şi atmosfera specială pe care o generează un şemineu într-o locuinţă. Iniţial, această dorinţă părea că nu poate fi integrată în planurile amenajării, din motive lesne de înţeles. Întâi de toate, coşul de fum, necesar pentru funcţionarea normală a unui şemineu, este imposibil de construit într-un apartament de bloc. Acestui impediment i se adaugă şi cel care presupune depozitarea combustibilului.
Atunci când proprietarii au făcut cercetări pe piaţă au descoperit că există şemineuri care eludează tocmai aceste două mari probleme. Este vorba de şemineurile EcosmatFire, a căror tehnologie permite montarea lor în orice fel de spaţiu. Lucrul acesta se datorează combustibilului pe care şemineurile îl folosesc, numit bioetanol. Aşa cum îi spune şi numele, acesta este un combustibil ecologic care nu produce noxe.
Designul şemineului permite montarea lui în orice zonă a locuinţei, putând fi integrat în corpurile de mobilier. În cazul de faţă, arhitectul care s-a ocupat de planurile de reamenajare a proiectat un corp în care a fost integrat şemineul.
Etape de lucru:
1.Realizarea scheletului metalic.
Pentru construirea scheletului metalic au fost folosite profile metalice UW30. Baza scheletului a fost fixată pe pardoseală şi pe unul din pereţi. Aceste suprafeţe au fost măsurate, trasate, după care au fost fixate pe ele, în dibluri, profilele metalice.
2.Montarea chitului de ardere
În a