Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clasamentul corupţiei la nivel mondial. Care sunt ţările cu cele mai mari probleme

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Corupţia continuă să facă ravagii în lume, apreciază Transparency International în raportul său asupra corupţiei în 2012 publicat miercuri la Berlin, relatează AFP care prezintă primele şi ultimele ţări din clasament, percepute ca necorupte şi, respectiv, cele mai corupte.

Indicele, stabilit pe baza unor date culese de către 13 instituţii internaţionale - între care Banca Mondială (BM), bănci asiatice şi africane de dezvoltare sau Forumul Economic Mondial - este cuprins între zero pentru "cea mai coruptă ţară" şi o sută pentru cea mai necoruptă.

1. Danemarca 90

2. Finlanda 90

3. Noua Zeelandă 90

4. Suedia 88

5. Singapore 87

6. Elveţia 86

7. Australia 85

7. Norvegia 85

9. Canada 84

9. Olanda 84

11. Islanda 82

12. Luxembourg 80

13. Germania 79

14. Hong Kong 77

15. Barbados 76

Cele mai corupte

160. Republica Democratică Congo 21

161. Laos 21

162. Libia 21

163. Guineea Ecuatorială 20

163. Zimbabwe 20

165. Burundi 19

165. Ciad 19

165. Haiti 19

165. Venezuela 19

169. Irak 18

170. Turkmenistan 17

170. Uzbekistan 17

172. Myanmar 15

173. Sudan 13

174. Afghanistan 8

174. Coreea de Nord 8

174. Somalia 8

Corupţia continuă să facă ravagii în lume, apreciază Transparency International în raportul său asupra corupţiei în 2012 publicat miercuri la Berlin, relatează AFP care prezintă primele şi ultimele ţări din clasament, percepute ca necorupte şi, respectiv, cele mai corupte.

Indicele, stabilit pe baza unor date culese de către 13 instituţii internaţionale - între care Banca Mondială (BM), bănci asiatice şi africane de dezvoltare sau Forumul Economic Mondial - este cuprins între zero pentru "cea mai coruptă ţară" şi o sută pentru cea mai necoruptă.

1. Dan

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°