Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hrană la cazan cu vegeta pentru „comunitarii“ Bistriţei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 mai 2010 ·

În adăpostul de câini fără stăpân din Bistriţa sunt aproape 200 de câini comunitari. Maidanezii consumă săptămânal între 350 şi 600 kg de carne, plus 30-40 kg de granule. „Meniul" unui câine comunitar este compus din cartilaj de vită, ficat, granule, oase, dar şi nelipsita pâine.

Bistriţa are un singur adăpost pentru câinii fără stăpân, pe strada Simpozionului, lângă staţia de epurare a oraşului. Acolo sunt duşi câinii străzii, cel puţin cei care sunt prinşi de hingheri. Şeful serviciului care administrează cimitirele şi adăpostul de câini din cadrul Primăriei Bistriţa, Dorel Cilian, spune că, momentan, are circa 200 de maidanezi şi că poate „găzdui" 240. Pentru aceştia, administraţia locală cheltuie, în medie, lunar în jur de 4.000 de lei. Cu aceşti bani cumpără hrană uscată, adică granule, şi hrană crudă, ficat şi cartilaj de vită, de la o firmă de procesare a cărnii din judeţ. „Luna trecută am luat între 350 şi 600 kg de carne, respectiv 46 de saci de granule, adică 920 de kg. Toate ne-au costat aproape 4.000 de lei. Pentru că achiziţionăm lunar carne de la acea societate de procesare a cărnii, primim gratuit oase", explică şeful adăpostului.

Nici 3 lei de câine

El mai spune că un câine comunitar mănâncă pe zi de 2,15 lei. Masa lui constă din câteva zeci de grame de granule şi de carne preparată la cazan. „Patrupedele nu sunt slabe. Mănâncă bine. Avem grijă de ele. În plus, sunt câteva doamne care ne aduc franzele, lapte, dar şi vegeta pentru mâncarea la cazan. În fiecare zi facem un amestec din ficat şi uger de vită, cartofi, sticksuri pentru câini", povesteşte Dorel Cilian. El spune că suma nu este deloc mare, mai ales că el cheltuie 5 lei pe zi cu pechinezul său pe care-l are acasă.

Faţă de masa unui patruped, Primăria Bistriţa plăteşte triplu pentru un nevoiaş care mânâncă la cantina socială a Primăriei Bistriţa. „Nevoiaşii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 46 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 14 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°