Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SLĂBEŞTI peste noapte. PRIMA DIETĂ DIN LUME cu rezultate rapide şi de durată

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 mai 2013 ·

Să slăbim în timp ce dormim pare…un vis. Iată însă că dr. Caroline Apovian, un specialist în probleme de obezitate cu peste 25 de ani de experienţă în nutriţie, afirmă că acest lucru este posibil!

“Slăbiţi în timp ce dormiţi!”, spune specialista. Caroline Apovian a lucrat ca profesor de medicină în cadrul Boston University School of Medicine şi a fost consultat al NASA pe teme de nutriţie.

Există date

În prezent a lansat o nouă carte, „The Overnight Diet: The Proven Plan for Fast, Permanent Weight Loss”, în care detaliază modul în care oamenii pot slăbi peste noapte. „Dieta peste noapte este prima dietă din lume despre care există date medicale care atestă că produce rezultate instante şi de durată. Veţi slăbi până la 900 de grame în prima noapte, 4 kilograme în prima săptămână şi veţi continua să slăbiţi în săptămânile următoare”, spune dr. Apovian.

Bogată în proteine

Este necesar ca persoanele care ţin dieta să doarmă câte 8 ore pe noapte. Dieta începe cu o zi în care sunt consumate doar shake-uri lichide cu proteine, lucru ce are ca scop accelerarea metabolismului peste noapte, ceea ce duce la eliminarea unui kilogram până a doua zi dimineaţa.

În următoarele şase zile este încurajată o dietă bogată în proteine, pentru a menţine corpul în „modul de ardere a grăsimilor”. Dr. Apovian afirmă că în aceste şase zile niciun aliment nu este interzis, legumele şi fructele fiind permise în cantităţi nelimitate pentru a combate senzaţia de foame.

În aceste şase zile vor fi date jos alte 4 kilograme, pentru un total de 5 kilograme slăbite într-o săptămână. Apoi, ciclul este reluat. Specialista subliniază că senzaţia de foame apare atunci când nu dormim suficient, ceea ce stimulează secretarea hormonului asociat foamei.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: ROMÂNIA LUI CRISTOIU: Va fi Nicolae Ceauşescu judecat şi executat a doua oară?!LIGA EUROPA.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum o ora
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 2 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 47 minute
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

Unul dintre negociatorii-cheie în conflictul din Orientul Mijlociu va susține plângerea împotriva Israelului pentru genocid, depusă la Curtea Internaţională de Justiţie

HotNews acum 27 minute
Egiptul a anunţat duminică oficial că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul care se derulează în Fâşia Gaza, scriu

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°