În lipsa unui doctor psihiatru, bolnavii psihici de la ospiciu găsesc vindecarea în cărţi. Majoritatea bolnavilor psihici internaţi la Bălăceanca îşi tocesc şlapii pe mozaicul palierelor şi pe aleea care duce spre poartă, în zadar, nimeni nu mai vine la ei, nici măcar să-i vadă. Stigmatul pe care îl poartă ospiciul Bălăceanca este de departe cel mai cumplit.

Un barbat între două vârste face afaceri cu speranţa dincolo de poarta Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Bălăceanca din judeţul Ilfov, satul Cernica. De 20 de ani de când este internat aici îşi aşteaptă tatăl care să vină să-l ia acasă. Astăzi, oricine pune eticheta de „nebun”, asociază imediat numele sanatorului. Nimeni, cu excepţia câtorva rude ale asistaţilor, nu a mai pătruns în această instituţie cu regim de semi-detenţie. Iar odată intrat, ce urmează să vezi în interior te zdruncină ca un cutremur de mare intensitate.

Doamne fereşte de restructurări!

În acest centru trăiesc 210 de asistaţi, iar capacitatea lui este cu mult depăşită. În mod normal, spune directorul centrului, doctorul Gheorghe Dumitrescu, aici ar trebui să fie internaţi în jur de 100 de bolnavi. Stau câte 7-8 în cameră, împrăştiaţi pe trei nivele, şi aproape fiecare dintre ei te trage de mânecă să-ţi spună că nu are ce căuta aici. Problema majoră o reprezintă însă personalul deficitar care trebuie să le facă faţă, adică patru medici calificaţi şi 18 asistente. Iar cel mai grav este că într-o instituţie medicală de recuperare neurpsihitrică atât de mare cum este Bălăceanca, nu există decât un singur medic psihiatru, şi acela lucrează cu jumătate de normă! „Ne descurcăm şi aşa, eu vin aici de câte ori sunt chemată, iar la şase luni le fac o reevaluare generală psihiatrică”, spune doctorul specialist Bâzdoacă.

Şeful centrului, doctorul Dumitrescu completează afirmaţia psihiatrului,