Despre Şun sau calea neturburată (mit mongol) de George Călinescu s-a scris puţin şi nu totdeauna comprehensiv, deşi valoarea piesei publicate in 1943 a fost evidenţiată de la inceput, cu un entuziasm deloc reţinut. Criticul insuşi selectează, in "compendiul" la Istoria literaturii române, doar măgulitoarele cuvinte ale lui Arghezi: "una din calităţile ei e că nu seamănă cu nimic scris şi tipărit la noi şi că se deosebeşte de biblioteca toată ca o majolică. .. e un model de stil". Când s-a reeditat textul, la un deceniu de la data apariţiei, noul climat politic il va fi determinat pe Călinescu să explice geneza propriei sale scrieri in acord cu optimismul obligatoriu al acelor vremuri: "Totuşi, fiindcă scrierea a ţâşnit in chip spontan, ca o dibuire a lumii noi pe care o ridicăm, am socotit că e mai bine să o las aşa cum s-a intrupat in acei ani, când o grea intunecime morală mă infăşura, măcar pentru meritul de a fi putut să ajute pe unii cu vederea slabă să vadă soarele care inroşea cerul la orizont şi care azi ne luminează deplin". Ulterior, autorul subliniază insă tranşant, in linia concepţiei sale estetice clasicizante, inutilitatea determinărilor accidentale - "Reducţia unei opere la biografie şi cenzurarea ei prin dimensiunile noastre arbitrare despre om este o ignorare a procesului estetic insuşi. Un artist vorbeşte intotdeauna despre el sub speţa universalului" -, ceea ce lămureşte, intr-o anumită măsură, respingerea interpretărilor in cheie biografist-psihologizantă ale unor recenzenţi de bună credinţă (ca Adrian Marino ş.a.) care s-au grăbit să spulbere dezamăgirea criticului in urma ecourilor nefavorabile ale publicării Istoriei literaturiiromâne.... Şun... ilustrează, intr-adevăr, poate cel mai elocvent, principiile estetice formulate in Sensul clasicismului. Călinescu indică el insuşi sursele de inspiraţie, relevând absenţa originalităţii su