Procesul în care primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost trimis în judecată fiind acuzat de săvârşirea unor fapte de corupţie continuă de luni la Curtea de Apel Alba Iulia, informează Agerpres.
Gheorghe Falcă, pe care DNA l-a dat exemplu ca inculpat din tabăra PDL pentru a arăta că nu face dosare doar liderilor PSD si PNL, a fost achitat în 22 mai a.c. de către Tribunalul Alba pe baza lacunelor procurorilor DNA din materialul probator şi a expertizelor judiciare.
Potrivit sentinţei penale din 22 mai 2012, redactată abia în data de 14 septembrie 2012, completul Tribunalului Alba, prezidat de judecătoarea Teodora Ţâmpea l-a achitat pe edilul şef al Aradului în baza dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a Cod de procedura penală, raportat la art. 10 lit.d Cod de procedura penală (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).
Prin sentinţa pronunţată de magistratul Teodora Ţâmpea s-a apreciat că probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti 'nu confirmă primirea sau darea de bani sau alte bunuri în scopul exercitării în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu sau efectuării cu întârziere a unui act (aşa cum se reţine în rechizitoriu)'.
Sentinţa nu a fost însă definitivă, fiind atacată cu apel la Curtea de Apel Alba Iulia de către procurorii DNA în ziua imediat următoare emiterii sentinţei.
Procurorii DNA au dispus în 2007 trimiterea în judecată a primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.
Alături de Gheorghe Falcă, în dosar mai sunt judecaţi Radu Gavril Vasil, director la Elecon Plus, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, Francisc Demeter, administrato