Toată ţara îl bălăcăreşte pe Mutu. Am lăsat deoparte corupţia, hoţiile, politichia care ne dă fiori şi am pus tunurile pe singurul fotbalist mai acătării din turma de miei trimişi la tăiere în abatorul Marakana. D-aia s-a făcut de râs Rădoi, fraierul de serviciu al meciurilor serioase şi, mai nou, critic fin al decarului: că, înainte cu patru zile, Mutu a mirosit la Doi Cocoşi pârţurile a două paraşute, la un flirt lejer udat şi cu apă plată.

D-aia nu se pot motiva pentru Feroe restul băieţilor: că, la câteva ore după partidă, Adrian s-a relaxat în compania unui interlop sârb costumat precum Pinocchio după ce a fost tăvălit prin talaş. Ambele zaiafeturi au avut loc la ore mici, când mai toţi moraliştii din fotbal trăiesc poveşti de alcov. La primul, pe Mutu l-au lucrat atârnătorii din dotare.

La al doilea, precis a fost dat în gât de federali. La niciunul nu a fost luat cu arcanul. Toţi marii fotbalişti au mai eşuat la câte un şpriţ, iar Mutu a bătut singur Bosnia după o aşa escapadă, la Craiova. La povestea cu cartonaşul galben îl putem crede pe el: nu l-a încasat intenţionat.

Un om care şi-a făcut praf genunchiul pentru naţională (cu Serbia, la Constanţa) şi care a fost sancţionat de Chelsea cu 175.000 de euro pentru că a jucat şi a riscat sub tricolor accidentat (în 2004, la Cehia - România; apropo, Naşule, parcă ziceai că-i dai banii!?) nu poate fi nici laş, nici fără caracter. Poate fi doar Adrian Mutu, victima perfectă a propriilor slăbiciuni, dar şi a ipocriziei celor din jur. Dacă la fotbal nu putem fi campioni mondiali, la aruncatul pisicii peste gard am reuşi pe deplin. Răzvane, te bagi?