Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primar condamnat pentru corupţie, primit cu aplauze de cetăţeni. Politicienii pot să continue să fure liniştiţi!

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Primarul din Râmnicu Vâlcea Emilian Frâncu, devenit celebru la nivel naţional după ce a fost acuzat de luare de mită, aflat în arest preventiv timp de 5 luni şi condamnat zilele trecute la 4 ani de închisoare cu suspendare, s-a întors zilele trecute la primărie. Nu ca să îşi depună demisia aşa cum ar fi normal într-o ţară sănătoasă, ci pentru a-şi relua mandatul. Se pare că nici vâlcenii nu au avut absolut nicio problemă cu condamnarea sa. Altfel, mă gândesc că nu l-ar fi întâmpinat cu aplauze şi vorbe bune la sosirea la primărie. Numai că nu înţeleg pentru ce: pentru a fi încurajat că a primit 4 ani cu suspendare pentru corupţie în primă instanţă sau pentru cele cinci luni deja petrecute în arest? Ce-i drept, nimic nu stă în calea primarului cu obraz gros şi revenirea la fotoliul de la primărie. Legea nu îi interzice să îşi reia atribuţiile şi nici judecătoarea nu a dispus vreo interdicţie. Mai ales că, primăria din Râmnicu Vâlcea nu este la prima experienţă de acest fel. Acum câţiva ani, Mircia Gutău, un alt primar al oraşului a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, fiind acuzat de complicitate la luare de mită. După ce a stat închis vreo doi ani de zile, a fost primit de locuitorii oraşului cu braţele deschise, la fel ca şi Emilian Frâncu. Cel mai probabil, doar faptul că i-a fost interzis să participe în alegeri l-a împiedicat să candideze la localele sau parlamentarele de anul trecut şi să obţină un mandat. Pentru că, aşa cum spuneau o bună parte dintre vâlceni: „toţi politicienii sunt obişnuiţi să fure, el măcar a făcut ceva pentru oraş”. Dacă pe vremea condamnării lui Gutău liberalii şi pesediştii strigau că acesta ar trebui să fie exclus din partid şi îi cereau să se retragă din viaţa politică, în cazul lui Frâncu s-au prefăcut că problema nu există. De fiecare dată când îi întrebam pe liderii de la nivel local sau naţional dacă s-a pus măcar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 18 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 49 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 4 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Război în Gaza, ziua 219. Antony Blinken: O ofensivă la Rafah nu ar elimina Hamas

Press Alert acum 19 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca „haos” şi „anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „ris

Israelul şi România au semnat un acord de furnizare de grâu în situaţii de urgenţă

G4Media acum 2 ore
În ideea consolidării securităţii alimentare a Israelului, ministrul Agriculturii, Avi Dichter, a semnat, duminică, la Bucureşti, un memorandum de înţelegere cu privire la furnizarea de grâu în situaţii de urgenţă, informează agenţia de presă TPS, t

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur

News.ro acum 4 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializatã, anunţă Ministerul Finanţelo

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°