Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Taxă pe MILIARDARI". ONU propune taxarea super-bogaţilor pentru a ajuta ţările sărace

Publicat in Romania Libera, vineri 6 iulie 2012 ·

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru comerţ şi dezvoltare /UNCTAD/ propune impozitarea miliardarilor lumii pentru a face rost astfel de zeci de miliarde de dolari care pot fi folosiţi în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare, în cel mai recent raport al său anual cu privire la situaţia economică şi socială, relatează AFP, citat de Realitatea.net.

Această "taxă pe miliardari", care ar veni sub forma unui impozit anual, face parte dintr-o serie de măsuri preconizate de agenţia ONU, care mai cuprind o taxă asupra tranzacţiilor financiare sau asupra emisiilor de dioxid de carbon /CO2/, ce ar putea aduce, potrivit agenţiei, o sumă totală de peste 400 de miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Potrivit raportului, este esenţial să se găsească noi mijloace de finanţare pentru a ajuta ţările sărace să-şi îmbunătăţească infrastructurile şi sistemele de sănătate, întrucât ţările bogate nu şi-au respectat promisiunile în ce priveşte ajutorul pentru dezvoltare.

Autorii raportului estimează că, în 2012, în lume există 1226 de pesoane a căror avere depăşeşte un miliard de dolari. Dintre aceştia, 425 se află în Statele Unite ale Americii, 315 în regiunea Asia-Pacific, 310 în Europa, 90 în restul Americii de nord şi de sud, iar alţi 86 în Africa şi în Orientul Mijlociu. Împreună, averea lor reprezintă 4600 miliarde de dolari, sau 3,75 miliarde de dolari, în medie, pe persoană.

Potrivit documentului ONU, o taxă de 1% pe averile acestora ar putea aduce 46 de miliarde de dolari în 2012, şi, mai mult, respectivii miliardari practic nu ar simţi această 'prelevare'. Conform raportului, miliardarul 'mediu' va continua să dispună de 3,7 miliarde de dolari, după impozit. 'Dacă ar cheltui 1000 de dolari pe zi, ar avea nevoie de peste 10.000 de ani pentru a-şi cheltui întreaga avere', se subliniază în raport.

Averea miliardarilor a crescut în medie cu 4% în cele două d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 7 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 10 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°