În romanul Adam şi Eva, Liviu Rebreanu proiectează, pe fondul metempsihozei, o nelinişte de şapte vieţi pentru ca o iubire, reluată în alte corpuri şi în alte contexte istorice, sî se potriveascî şi sî se ămplineascî.
El şi ea tind mitic unul spre altul de sute de ani, într-o poveste de dragoste ce străbate o istorie zbuciumată, ostilă, în încercări succesive de contopire definitivă în androginul refăcut la capătul unor secvenţe de suferinţe şi eşecuri.
•
În Enigma Otiliei, G. Călinescu se amuză de prejudecata unui tânăr că unei femei îi ajunge să iubească şi să fie iubită, pentru a fi fericită. Viaţa îi compromite idealismul.
•
În Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Camil Petrescu arată că există ceva mai dezastruos decât să te decepţioneze o femeie: să te decepţioneze toţi oamenii. De la gelozie la mizantropie nu e decât un pas. Sau, altfel spus: gelozia are un remediu – mizantropia, un rău mai mare decât primul.
•
Ion al lui Rebreanu sfidează, stimulat de învăţătorul din sat, cuminţenia românească, insuflată de preot, de împăcare cu destinul, ca sinonim al sărăciei şi al smereniei. Ion nu acceptă că Dumnezeu îl vrea resemnat şi împăcat cu ceea ce are. Este primul nostru revoltat împotriva ortodoxiei, atestat în literatură.
•
Subiectul din Moara cu noroc e cât se poate de biblic: ducerea în ispită. Ioan Slavici îl pune pe un hangiu din pusta bănăţeană să se întâlnească cu diavolul. Pofta de înavuţire cere taxă de protecţie şi vânzarea sufletului.
•
Moromeţii, ca roman social subversiv, desfăşoară trăirea unui paradox: că fericirea unui ţăran poate consta nu în lucrul pământului, care dă servitute, ci în înţelegerea lumii, care dă iluzia libertăţii. Singularitatea lui Ilie Moromete o defineşte situaţia lui de ţăran contemplativ, mai preocupat să gândeas