O delegaţie a Băncii Mondiale, ce se va alătura oficialilor Comisiei Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), în vizita ce o vor efectua în ţara noastră în perioada 20 - 27 ianuarie, va verifica în mod special reforma sectorului public.
Misiunea Băncii Mondiale (BM) se va concentra pe reforma sectorului public, inclusiv implementarea Legii unitare de salarizare şi a noii legi a pensiilor, informează instituţia.
„În cadrul discuţiilor cu autorităţile române, experţii Băncii Mondiale se vor concentra pe reforma sectorului public, incluzând implementarea legii unitare de salarizare şi a sistemului de pensii, asistenţa socială şi reformele din sectorul financiar", informează un comunicat al instituţiei.
Banca Mondială a acordat deja României anul trecut primul împrumut, de 300 milioane euro, din cadrul acestui program în valoare totală de 1 miliard de euro. Acesta a fost aprobat de boardul BM în 16 iulie 2009 şi eliberat în 20 octombrie.
Al doilea împrumut, de circa 350 milioane euro, urma iniţial să fie aprobat de boardul instituţiei până la sfârşitul anului trecut, iar cel de-al treilea în primul semestru din 2010, însă calendarul nu a putut fi respectat din cauza crizei politice din România.
O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Jeffrey Franks, va veni în perioada 20-27 ianuarie în România pentru a doua şi a treia revizuire a acordului stand-by, în vederea eliberării a două tranşe în valoare cumulată de 2,3 miliarde de euro.
„În perioada 20 - 27 ianuarie, o misiune FMI, condusă de Jeffrey Franks, va vizita Bucureştiul pentru a discuta a doua şi a treia revizuire a acordului cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială şi alte instituţii financiare internaţionale. Misiunea se va întâlni cu reprezentanţi ai Minsterului Finanţelor şi ai Băncii Naţionale a României şi