Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DEZVĂLUIRI Terorist al-Qaeda, descoperit la Cluj. Bărbatul e acuzat că finanţa temuta organizaţie teroristă

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 11 noiembrie 2012 ·

Un tunisian căsătorit în Cluj Napoca a fost expulzat de autorităţile române pe motiv că era adept al temutei organizaţii teroriste al-Qaeda. În replică, soţia lui Hassine Mohamed Amine, susţine că soţul ei era un om paşnic, preocupat de familie şi de copilul lor de opt luni şi că nu crede că acesta se ocupa cu obţinerea de fonduri pentru sponsorizarea reţelei teroriste.

Hassine Mohamed Amine a fost ridicat din faţa unui bloc din cartierul Zorilor, din Cluj Napoca, de trupele antiteroriste de la Serviciul Român de Informaţi şi de la DIAS. Scena capturării tunisianului pare desprinsă dintr-un film de acţiune. Soţia acestuia, Angela Hassine, poveşte că vineri seara a mers cu soţul ei şi cu copilul de opt luni în vizită la o mătuşă. CRIME ȘI DROGURI. TOPUL celor mai CĂUTAȚI oameni din lume. Cât ar câștiga VÂNĂTORII de RECOMPENSE dacă i-ar prinde

"Când am ieşit din scară mascaţii au sărit direct pe noi, din toate colţurile au venit mascaţii. Era ca în filme. Au venit şi agenţi în civil de la Securitate. Soţului meu i-au pus rapid cătuşe şi l-au urcat în dubă", povesteşte Angela Hassine. Un şeic amenință România şi Bulgaria cu atacuri teroriste

Tânărul tunisian, în vârstă de 30 de ani, este acuzat de SRI că "desfăşura o serie de activităţi care constituiau riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale. Acesta era adept al ideologiei extremist-teroriste, a iniţiat şi permanentizat legături cu elemente radicale aflate în exteriorul României, acţionând activ pe linia promovării în ţara noastră a unor idei şi materiale propagandistice, inclusiv în mediul virtual, în favoarea unei mişcări cu orientare extremist-teroristă, afiliată ideologiei al-Qaeda. În acest caz, a fost preocupat să dezvolte în România capacităţi de prozelitism şi radicalizare a unor coreligionari". Ultimii expulzaţi periculoşi aveau legături cu Organizaţia Hamas

Curtea de Ap

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°