Benedict al XVI-lea este primul papă care a demisionat în ultimele şapte secole, un gest salutat în întreaga lume ca novator şi curajos, după ce a petrecut opt ani de pontificat apărând credinţa catolică în contextul unei crize fără precedent a Bisericii.
Epuizat odată cu apropierea împlinirii vârstei de 86 de ani, uzat de intrigi şi scandaluri în Biserică, acest Papă, perceput ca un conservator intransigent ce privilegiază relaţia dintre credinţă şi raţiune, a cedat puterea şi privilegiile. El s-a retras pur şi simplu, joi, fără vreo ceremonie, lăsând o Biserică de aproximativ un miliard şi jumătate de credincioşi stupefiaţi.
Decizia sa a fost salutată ca una modernă, schimbând conturul şi regulile Bisericii. De-acum, pontificatele prea lungi pot fi scurtate, în contextul în care anterior numai moartea putea să pună capăt domniei vicarului lui Dumnezeu pe pământ. Alţi catolici percep acest lucru ca pe o desacralizare traumatizantă.
Această demisie, anunţată în latină pe 11 februarie cardinalilor, a reevaluat brusc un om foarte prost notat de presă încă de la alegerea sa, în 2005, în locul popularului Ioan Paul al II-lea.
Finul teoretician bavarez urcă în 2005 pe tronul lui Petru, cu o reputaţie de conservator intransigent, de "Panzerkardinal". Se va confrunta cu un regim dificil de la un capăt la altul.
El va fi nevoit să gestioneze cea mai puternică criză a Bisericii, şi anume cea a dezvăluirii în cascadă a unor abuzuri sexuale comise asupra unor copii de către membri pedofili ai clerului, o criză agravată de "omerta" ierarhiei.
Afirmând că "cea mai mare persecutare" a Bisericii vine de la ea-însăşi, prin propriile păcate, el cere "iertare" victimelor şi promovează o toleranţă zero. Însă cazuri vechi continuă să apară.
În 2012, străin de intrigi, uneori considerat ca trăind într-un turn de fildeş, el se confruntă cu un