Institutul Naţional pentru Studii de Opinie şi Marketing (INSOMAR) s-a specializat în topuri, şi cu precădere în top ten. Desigur, relative, ca mai toate generalizările şi clasificările de acest gen, ele reflectă, totuşi (în ciuda marjei de eroare), gusturile unui procent dintre compatrioţii noştri. Meritul şi hazul acestor topuri (realizate prin sondaje naţionale pe eşantioane între aproximativ 1200-1500 de subiecţi, în 1999) este faptul că depăşesc graniţele stricte ale subiectelor catalogate drept "serioase", socialul şi politicul, extinzîndu-se şi în zona artei şi a divertismentului. În aceste din urmă domenii, semenii noştri se pot pronunţa mai liberi şi cu mai puţine constrîngeri; iar rezultatele pot constitui un barometru mai picant al mentalităţilor. Seria de top ten ne oferă mostre ale idealurilor, miturilor şi valorilor unor compatrioţi. Unele dintre cele mai paradoxale sînt clasamentele estetice. "Frumuseţea" nu apare ca simplă evaluare a înfăţişării; ea există doar în combinaţie cu alţi parametri: popularitatea, simpatia, celebritatea, competenţa, morala, posibilitatea identificării. Nu se judecă doar nurii, ci mai ales imaginea publică, ce include şi aprecierea morală implicită. Cea mai frumoasă actriţă, de pildă, trebuie să fie una de-a noastră, "adevărată", cu care ne putem identifica şi care nu ne-a dezamăgit pe termen lung: în cazul de faţă, e vorba de Stela Popescu. Lucru de înţeles, datorită genului abordat de actriţă, menţinerii ei în topul revistei şi a divertismentului, pentru mult timp; şi, în linii mari, datorită personajului pozitiv, prototip al româncei medii, întrupate de aceasta. Frumuseţea e, pînă una-alta, văzută ca un rol, nu ca o înzestrare naturală. Pe locul al doilea, se situează Oana Sîrbu. Alegere, iarăşi, explicabilă, prin succesul seriei Liceenii şi prin genul Oanei: fată frumoasă şi cuminte. Năbădăile poveştilor ei amoroase