Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 80 de gospodării din judeţul Călăraşi au fost inundate

Publicat in Romania Libera, duminică 30 iunie 2013 ·

Peste 80 de gospodării din Olteniţa şi Budeşti, judeţul Călăraşi, au fost inundate, duminică, după ce în zonă a plouat torenţial timp de câteva ore, judeţul fiind sub avertizare de cod galben de precipitaţii, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului şentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, la faţa locului acţionează 70 de pompieri militari care sunt de serviciu şi lucrători chemaţi din turele libere, până în prezent nefiind înregistrate victime în urma inundaţiilor.

"La Olteniţa este situaţia mai gravă, acolo avem 50 de gospodării de pe 18 străzi inundate, iar pompierii militari sunt prezenţi la faţa locului şi acţionează cu 50 de pompieri militari cu patru autospeciale şi patru motopompe. În câteva case apa a intrat în camere şi pe holuri, situaţia fiind provocată de ploaia torenţială căzută încă din timpul nopţii pînă acum. În oraşul Budeşti, avem, de asemenea inundaţii, sunt 34 de gospodării de pe nouă străzi inundate, iar aici acţionează 20 de pompieri cu două autospeciale şi trei motopompe", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi, plutornierul Ovidiu Tătăranu.

Potrivit sursei citate, lucrează pompieri din tura de duminică, dar şi din turele libere, în prezent aceştia scoţând apa din curţi şi gospodării, de pe străzi şi din cele câteva case în care a intrat.

"Mai sunt şi câteva localităţi în judeţ, comune cu câte două-trei gospodarii inundate, dar sunt cazuri izolate, în curs de rezolvare, în municipiul Olteniţa şi în oraşul Budeşti fiind situaţiile de amploare", a mai spus Tătăranu.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii militari călărăşeni acţionează pentru scoaterea apei din gospodării, din case şi de pe străzi.

Capitala şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Brăila, Vaslui, Iaşi şi Galaţi sunt sub avertizare cod galben de ploi, duminică, până în jurul orei 17.30.

Vestul şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 9 minute
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 53 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum o ora
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°