Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se împacă Amazon Kindle cu literatura digitală românească

Publicat in Romania Libera, luni 11 iulie 2011 ·

Numărul cărţilor în format electronic disponibile în limba română se va dubla anual, pentru ca în cel mult zece ani oferta acestora să o ajungă din urmă pe cea a titlurilor tipărite.

Amazon şi Kindle. Aceştia sunt primii doi termeni care le vin în minte în România celor interesaţi de dispozitivele de citit cărţi electronice şi de conţinutul electronic. Din păcate, ambii giganţi au serioase probleme de compatibilitate cu producţia de carte digitală din România, ce este într-o dezvoltare rapidă. Puţini ştiu că după ce vor achiziţiona un Kindle nu vor putea să cumpere cărţi decât de la Amazon.

Spre deosebire de majoritatea e-readerelor care citesc formatul consacrat mondial epub, Kindle acceptă doar formatele sale sau mai puţin răspândite şi, ca urmare, cei care îl deţin şi doresc să achiziţioneze o carte fie o pot lua doar de pe siteul Amazon, fie trebuie să folosească softuri de conversie şi de eliminare a drepturilor de autor. Principala problemă însă este că numărul titlurilor de carte electronică în limba română se va dubla an de an, iar editurile şi librarii români folosesc doar formatul universal epub.

Câte titluri de limbă română există

„Numărul de ebooks disponibile spre vânzare se limitează undeva în jurul a 1.000 de titluri. Pe www.bookbyte.ro se găsesc aproximativ 250 de titluri atât de la şase edituri din România, cât şi de la autori independenţi", spune Bianca Barbu de la bookbyte.ro. Aceasta nu precizează dacă mia de titluri include doar formatele consacrate epub şi mobil sau şi pdf-uri realizate artizanal.

Deoarece la nivelul industriei nu sunt cercetări unitare pe această temă, cifrele furnizate de o altă librărie electronică diferă. „Cred că în acest moment sunt disponibile circa 4.000 de titluri in format electronic şi dintre acestea, circa 1.000 reprezintă literatură străină", spune Steluţa Roşca Stănescu de la CorectBoo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert în Avrig, judeţul Sibiu: Un urs se plimbă prin oraş

Mediafax acum 20 minute
Vineri seara, în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza localităţii Avrig. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului. De asemenea, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza l

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 43 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 48 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum o ora
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum o ora
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Care este cauza apariției cheagurilor de sânge în urma vaccinării anti-COVID cu Johnson&Johnson şi AstraZeneca

Ziare.com acum o ora
Cheaguri de sânge care au cauzat moartea în urma vaccinării cu anticovid cu vaccinuri Johnson & Johnson (J&J) şi AstraZeneca au fost cauzate de o reacţie autoimună la care sunt predispuse anumite persoane, o descoperire care urmează să modeleze dezv

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°