În faţa valului de infractori «reveniţi în sânul familiei», instituţiile noastre par descumpănite şi se cam clatină.
Anul 2009 a fost unul în care, ca să mă exprim în limba de lemn, „siguranţa cetăţeanului" a devenit un fel de glumă proastă a politicienilor. Dacă este cineva care se simte în siguranţă pe străzile din oraşele noastre, să anunţe la 112. Ultimul an a fost martor al unei recrudescenţe fără precedent a violenţei. S-a trecut de la faza individuală, artizanală, „provincială", aş spune, la ceea ce se numeşte la propriu „crimă organizată". Sunt operaţii la scară mare, care au un teritoriu de desfăşurare depăşind cu mult graniţele României. E vorba de Europa şi spaţiul ex-sovietic, de Turcia şi Orientul Apropiat. Cine nu a remarcat efectele benefice ale faptului că 3,5 milioane de români lucrează în Occident? Presiunea pe piaţa internă a forţei de muncă a scăzut masiv, iar cei plecaţi sunt principalii susţinători ai bugetului (chiar dacă sumele trimise acasă anul trecut s-au diminuat cu 1/5).
Un efect secundar este că printre cei plecaţi se găsesc şi delincvenţi autohtoni. Infractorul îşi începe cariera la colţul străzii, în găştile de cartier, cu mici furtişaguri şi agresiuni. Trece apoi la infracţiuni minore, urmărite şi pedepsite de lege (dar mai mult trecute cu vederea). Dacă scapă de arestare şi de nişte scurte termene de închisoare, ajunge la câteva mii de kilometri la vest, atras de mirajul unei societăţi prospere. Aici găseşte un câmp de desfăşurare a „talentelor de şmecher" mai vast şi beneficii pe măsură. Aici se califică, învaţă meserie, trece la furturi de maşini la comandă, la bancomate, reţele de trafic de carne vie şi droguri. Se organizează în bande, construiesc structuri ierarhizate pe principii mafiote şi paramilitare cu ramificaţii transfrontaliere. După ce ucenicesc la granzii locali, se autonomizează şi lucrează pe cont propriu.
