De Înălţare, sărbătoare care încheie Paştele, gospodarii încep să se salute cu: „Hristos s-a înălţat! Adevărat că s-a înălţat!“. Conform tradiţiei populare însă, Înălţarea mai poartă şi numele de Ispas, acesta din urmă fiind un personaj cu valenţe mitice despre care se spune că a fost martor la marea minune a Înălţării Domnului. Pentru că era o fire mai veselă, este bine ca şi oamenii să se bucure în această zi şi să petreacă.
De Înălţare, sărbătoare care încheie Paştele, gospodarii încep să se salute cu: „Hristos s-a înălţat! Adevărat că s-a înălţat!“. Conform tradiţiei populare însă, Înălţarea mai poartă şi numele de Ispas, acesta din urmă fiind un personaj cu valenţe mitice despre care se spune că a fost martor la marea minune a Înălţării Domnului. Pentru că era o fire mai veselă, este bine ca şi oamenii să se bucure în această zi şi să petreacă. De fapt, sărbătoarea de Ispas reprezintă punctul culminant al vieţii care palpită în fiecare element din natură. Nu întîmplător, în ziua de Înălţare slujba din biserică are loc în exterior, de cele mai multe ori pe cîmpurile verzi sau în apropierea lanurilor de grîu. Biserica este împodobită cu crenguţe verzi şi flori de cîmp, iar pe jos se aşterne fîn. Preotul, după oficierea slujbei, merge împreună cu gospodarii şi sfinţeşte holdele.
Leuşteanul – plantă magică Cu frunze, flori şi crenguţe sînt împodobite şi casele, iar leuşteanul are acum puteri magice. Copiii sînt atinşi cu el ca să se îngraşe, iar fetele şi femeile se încing cu leuştean ca să fie sănătoase. Pentru a se proteja de duhurile rele şi de strigoi, oamenii pun leuştean în locurile de comunicare cu exteriorul: ferestre, coşuri, uşi. „În ziua de Ispas, să nu dai foc şi sare din casă; foc, pentru că tot anul vei avea huit, vor avea oamenii inimă rea în casă ca focul; şi sare nu se dă, că, dacă ai vaci, nu vor avea smîntînă.“ (